I se spune “deputatul libelulă: jumătate om, jumătate…”, “bisturiu”, la ce vă gândeaţi? Fireşte, am fi putut începe textul cu un şapou întârziat, să aflaţi abia după zece rânduri despre cine e vorba, dar nu ne-am putut abţine să nu-i pomenim porecla. Nimeni nu ştie cine i-a scornit porecla şi nici de ce. Poate pentru talentul de a zbura dintr-un partid în altul. Poate pentru pofta cu care devorează sânge, membre amputate, arsuri adânci şi puroi gâlgâitor oricând are ocazia. Poate pentru chelia mereu strălucitoare şi pentru felul în care îi place să se afişeze oricând vede un reflector aprins sau un reportofon pornit. Ştim însă că peste ani, când nu va mai fi nimic, ieşenii tot nu îi vor fi uitat zâmbetul satisfăcut cu care pronunţă combinaţii de cuvinte de genul “plăgi supurânde”, “hipervolemie” sau “amputaţie a membrelor inferioare la nivelul gambei”. Şi cum l-ar putea uita cineva? V-aţi prins de fază, nu? E deputatul Tudor Ciuhodaru. Al cărui sfârşit politic e la colţ. Pariul nostru: din 2016 va fi lîsat la vatră, cariera lui în Parlament va fi simplă statistică.

Presa l-a făcut mare

A început să se infiltreze în subconştientul ieşenilor de tânăr. Abia dacă avea 30 de ani când şi-a început cariera de promoter al propriei imagini, de oglindă a propriei chelii, ca purtător de vorbe în vânt al unui spital.

A purtat vorbe ani buni şi i-a plăcut la nebunie. A delectat presa cu fotografii absolut nepublicabile: o mână separată nemilos cu drujba de restul trupului, un topor înfipt în fruntea vreunui ţăran insuficient de politicos cu partenerul de vodcă. Apogeul l-a atins atunci când a trimis o poză cu un cocean de păpuşoi scos din… de-acolo de unde şi-l vârâse un sătean dornic de senzaţii tari. Ştirea a apărut. Poza… Oare chiar şi-o fi imaginat că o va publica cineva? Oare a mai putut mânca un sandviş după ce a făcut fotografia? Oricum, îi admirăm nervii de oţel şi stomacul de struţ. Până la urmă, nici cât este de medic nu ştim. Nimeni nu a auzit vreodată de o operaţie sofisticată făcută de el. Cele 30 de lucrări comunicate şi 16 articole de specialitate pe care şi le-a trecut în CV sunt un bilanţ destul de modest pentru un medic primar. Pe linie medicală s-a făcut mai cunoscut prin lupta feroce dusă împotriva şefei SMURD, pentru dreptul de a fi primul urgentist al Iaşului.

Circ total

Oricum, nu medicina este adevărata destinaţie a eforturilor sale. După opt ani de ciripit la microfon despre sânge, mucegaiuri şi puroi, a început să latre pre limba politică. Iniţial, social democraţii l-au primit cu braţele deschise şi l-au trimis în Parlament, din colegiul Copou. L-or fi votat băbuţele cartierului, cu gândul că vor avea o pilă parlamentară la Urgenţe. Dacă nu ştie altă limbă decât engleza, în schimb e un poliglot politic. Abia ajuns deputat, s-a gândit că trebuie să lupte pentru progres şi s-a înscris în UNPR. A progresat chiar la nivelul de consilier al ministrului sănătăţii, ungurul Ritli. Mai norocos ca Geoană, a fost consilier timp de două zile. Când a început să se laude că l-a sunat Băsescu să-l roage să reformeze sănătatea, ungurul l-a executat, înainte ca ministerul sănătăţii să se transforme în Circus Maximus. A rămas deputat, dar ameţit de atâta progres, a zis să se hodine niţel. Aşa că s-a făcut conservator. Şi-a conservat tot ce-a putut. Inclusiv leafa de la Urgenţe, semnând voios pontaje ca să ia şi leafa de deputat şi să nu piardă nici caşcavalul medical. S-a gândit că libelulă fiind, lumea o să creadă că poate ridica o mână în Parlament, iar cu cealaltă să facă la Iaşi un masaj cardiac. A ieşit cu scandal, dar a trecut şi ăsta.

La un pas de dispariţie

Odihnit după patru ani de deputăţie, cu antrenamentul făcut în lupta pentru SMURD, s-a aruncat în lupta pentru Primăria dulcelui târg. A fost chiar la un pas să facă praf frumuseţe de alianţă. Liberalul Relu Fenechiu a cerut excluderea PC din alianţă, pentru că libelula se visa zburând spre fotoliul de primar. Până la urmă a plecat el din PC. Un moment, a fost descumpănit: în ce partid să se mai ducă? Doar în UDMR nu fusese încă, iar ungurii oricum nu voiau să aibă de-a face cu el. S-a orientat rapid şi s-a întors la iubirea progresistă. Ca varza să fie totală, a început să ciripească mai multe limbi politice deodată. Tot ce mişca în Iaşul ăsta, s-a strâns în jurul Lui, “Singura Opţiune Sănătoasă”, “Medicul Primar”. L-au sprijinit ecologiştii, social-democraţii muncitoreşti, asociaţiile pentru transparenţă, asociaţiile de proprietari, şomerii de la CET. Toată lumea. Cu aşa un sprijin, mai trebuia doar să bată la uşa Primăriei, ca ea să se deschidă în faţa Lui. Ghinion, a bătut noaptea. Noaptea alegerilor locale, în care Nichita l-a bătut pe medic de l-a băgat în urgenţe. A fost cât pe-aci să dispară din peisaj.

Prosteală la Bârlad

Membru al unei uniuni de 2%, scris pe toacă de unii, ignorat de ceilalţi, nici naiba nu l-a mai vrut deputat de Copou din nou. Dar să rămână fără coledzi? A lăsat naibii progresul şi şi-a amintit că e un popular. Făcutu-s-a fan Dan Diaconescu. Apoi a scos 17 lei şi 90 de bani din buzunar şi şi-a luat bilet la clasa a doua spre Bârlad. Vasluienii nu auziseră încă de libelula noastră sau l-or fi confundat cu Arafat. Cum-necum, s-a văzut candidat. şi ales, pe de-asupra. Dar să stea cuminte? Aţi văzut libelulă să stea locului prea mult? Abia ales, de bârlădeni, a vrut să-i fericească. A cerut post la spitalul Beldiman de-acolo. Voluntar de weekend, nu pe bani, că avea leafă de parlamentar, oricum. Ei, da. Dar gărzile de weekend se plătesc mai bine, iar rezidenţii din Bârlad abia aşteptau să-şi dedice sâmbăta bolnavilor ca să le mai iasă de-un pachet de ţigări. Libelula îi lăsa fără supliment la leafă. Aşa că felcerul-şef de la dispensarul comunal Bârlad i-a spus un hotărât “ba”. “Ba pe-a mămicii tale”, a răcnit libelula, zicând că n-a primit postul că e ăla din alt partid.

Începutul sfârşitului

Cam de-atunci a început să o ia la vale. Din Iaşi la Bucureşti, via Bârlad, toată lumea îl ştie de cal breaz. Mai vine cu câte o propunere de lege ciudată, cum a fost cea ca beţivii să-şi plătească internarea la Urgenţe. Cu ce să plătească săracii, câtă vreme şi-au băut toţi banii, că altminteri nu se îmbătau în aşa hal încât să ajungă la spital? Mai vorbeşte la câte un post TV, când toţi medicii sunt în concedii. Mai trimite mailuri care rămân nepublicate, din lipsă de spaţiu. De-atâta zbor, i s-au tocit aripioarele. Oriunde încearcă să zboare, se găseşte câte o vrabie care să-l ia la goană. A fost văzut recent prin Piaţa Unirii, pe la porumbei. E locul în care ajung toţi politicienii ieşeni pe care nu-i mai bagă nimeni în seamă, în speranţa că se va împiedica măcar un copil de ei. Pentru libelula noastră, ar fi singura şansă. Ar oferi din nou primul ajutor, ar face o poză cu vânătăile copilului şi poate cineva i-ar aminti numele. Măcar după o înjurătură. Altminteri, în trei ani se va întoarce, cu chelia în pământ la Iaşi, să pompeze oxigen, iar o asistentă să-i facă poze.