UNPR-iştii ieşeni au intrat în post

Luminita Iordache – UNPR

Cine a spus că partidele de la putere sau, mai academic spus, din arcul guvernamental, o duc foarte bine, atât pe timp de criză, cât şi la împărţirea fondurilor europene şi a bugetului, ei bine dragilor!, acela s-a înşelat amarnic. Iar noi, cei de la „Bârfa de Iaşi” avem şi dovada.

Mai zilele trecute, rupţi de foame şi de frig, ca toţi ziariştii săraci şi cinstiţi din România modernă, cu cine aveam să dăm nas în nas la o covrigărie?! Cu însăşi madama de fier a uneperştilor ieşeni, şefa filialei locale, deputata Luminiţa Iordache, fostă PSD, actualmente migrată în zonele călduţe ale Puterii. Adică, acolo unde credea că se mai poate ciupi câte ceva: un teren, o afacere, un bisnis mai de Doamne-ajută. Dar, iată că a înţărcat bălaia şi madama Luminiţa Iordache, însoţită de consoartă (tipul cu mustăcioară feciorelnică) nu s-a mai oprit la cele restaurante de fiţe din buricul târgului – ca altădată, o ce vremuri! -, ci chiar la colţul covrigăriei de pe B-dul Ştefan celMare unde, vrând-nevrând, a încercat cu teamă colţurile tari şi reci a covrigilor autohtoni.

I-a fost ruşine deputatei, la început, dar, deh!, situaţia este de-aşa natură, încât foamea e mai mare ca umilinţa, iar stomacul plin face mai mult decât unul gol. Bineînţeles că varianta oficială a fost că, pentru a fi primii (n.r.: nicio şansă!), UNPR a primit ordin de la gheneralul Oprea, şeful de la Bucale, prin adresă internă, ca toţi membrii de partid să înceapă postul negru (doar apă şi pâine – covrigi în cazul nostru), în vederea eliberării de metehnele pesediste şi să le fie iertate păcatele dobândite în anii petrecuţi în PSD. Asta, până la alegeri…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *