Urătură !

Aho, aho, copii şi fraţi,
Staţi puţin mai răsfiraţi,
Că la anul care vine,
O s-aveţi belşug şi rost
Şi-o să traiţi mult mai bine,
Chiar de-o fi s-o duceţi prost!
Foie verde pătrinjel
Clincheniţi din clopoţel
Şi ciocniţi un păhărel,
Să ne veselim niţel!
Hăăăăăăăăi, hăăăi!

Iarna-i grea, omătu-i mare,
Greu la portofel ne doare,
Criza suflă-n bozonare
Şi ne face din picioare
Moşul, cel cu sacul plin
Cu moşmande şi tain,
Care vine-n prag de Ajun
Cu o bâtă de alun
Şi aduce la copii,
Tot felu’ de ghiduşii!
Ia’ mai mânaţi, măi flăcăi
Şi pocniţi din budigăi,
Trageţi buhaiu’ de coadă
Şi pocniţi biciu’ din noadă!
Hăăăăăăăăi, hăăăăăi!

Vine moşu’, dom’ Prifect,
Şi te găseşte difect,
Fără udături pe mese,
Fără daruri de la Băse,
Fără fluieraşi din soc,
Fără vin în poloboc,
Da’ cu multe la soroc
Şi cu ziceri marca Boc,
Cu daruri portocalii
Şi cu flăcări fistichii,
De la Udrea, cea cu mopu’,
Promisiuni cu ghiocu’,
Că partida e cam tristă,
Ce se dă, e prin batistă,
Care-i pusă pe ţambal,
Ori la bal, ori la spetal!
Ia mai mânaţi, măi ficiori,
Şi tunaţi din pocnitori,
Anul nou, din nou în UE,
Ne-o aduce multă… noroc,
Şi-înc-odată, înc-un Boc,
Şi s-avem de-acu’ o noimă:
Ies din criză, intr-un comă!
Hăăăăăăăăi, hăăăăăi!

Nea’ Costică, la judeţ,
Vine Moşu’ săltăreţ,
Cu un coş mare. Pe faţă!
Cam mahmur, de dimineaţă!
Şi aduce la tot satu’,
Sporuri, preme şi cârnatu’,
Că la cum ne-a mers mai an,
Tot din grije de Traian,
Am stinge întreg judeţu’
Şi să ne ardem coteţu’!
Ia’ mai mânaţi, măi copii,
Fleşcăiţi de bucurii,
Care beu, şi beu, şi beu,
Cum se bea numa-n cejeu!
Hăăăăăăăăăăi, hăăăăăăăăăăi!

Bre, nea Gigi, dom’ Premare,
Ete’ c-avem o urare,
Una pentru fiştecare,
C-are Moşu’ o… Mirare:
Cum se face şi cum faci
Că la Iaşi se fură-n draci,
Şi se tot dau şpăgi la greu,
Derbedeu la derbedeu,
Şi se bate ban pe ban,
De la golan la golan,
Tot oraşu-i şantier,
Cartier pe cartier,
Tot cu şmenuri mânărite,
Tot cu bugete sleite?
Mânaţi plugul, măi ciraci,
Pân-om scăpa la colaci
Mânaţi plugu-n arătură,
Pân’ scăpăm la beutură,
Şi de rest s-o luăm în gură!
Ian pocniţi din bice, uăi,
Hohăiţi din zurgălăi!

La Anu’ şi La Mulţi Ani!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *