Trei luni mai avem şi gata, micul românesc va fi haleală europeană, cu patalama! A trecut ca prin flăcările crematoriului, acolo unde voiau să-l arunce pârdalnicii de comisari care au zis (ruşine mare!) că bicarbonatul din reţeta chiftelei ţuguiete ar dăuna grav sănătăţii. Păi, şi ulceroşii care îl dizolvă în dugheală ca să nu le mai dea arsuri?
Nod în salamul cu soia
Au ce au europenii ăştia cu obiceiurile şi cu mâncarea noastră. Ba că facem abuz de carne de cal (de unde atâţia bidivii ca să mai şi tăiem şi să le dăm şi la alţii?), ba că pieptul generos de curcă ar avea antibiotice ori că laptele e doldora de aflatoxine. Mai dăunăzi le-a căşunat şi pe mititei şi oleacă a lipsit să-i pună pe lista indezirabililor. Noroc cu patronatele şi găştile politice care şi-au văzut ameninţate singura valută forte (multă, multă) cu care pot prosti lumea că cine a mai văzut chefuri fără micii sfârâind pe grătare? Ori pomeni fără salam (cu soia sau umplut cu hârtie igienică, pe post de celuloză alimentară)?
Acum putem sta liniştiţi. Harnicul nostru ministru al celor mulţi şi (care se prefac) proşti a anunţat că „Micul românesc este salvat. Nu este niciun fel de problemă. Cu ajutorul sectorului, care s-a mobilizat foarte bine, eu cred că am reuşit să facem un lucru foarte important. Sigur, mai sunt câteva zile până când aşteptăm şi o decizie europeană în acest sens, dar (…) micul românesc se produce în continuare. Va exista în regulamentul european o excepţie pentru ingredientele care se regăsesc în micul românesc”, a spus când bucuros, când spăşit că prea multă veselie strică, ministrul Daniel Constantin.
Salvaţi mujdeiul şi soriciul!
Frăţicule, ce să zic… Straşnică mobilizare a sectorului şi mă întreb de ce nu se face la fel când este vorba despre alt produs. Or fi ele ceva interese că nu s-ar bate degeaba pentru nişte bieţi cârnaţi, cât or fi ei de tradiţionali. Cine s-ar putea lupta pentru brandul „Lapte cu griş”, „Borş cu fasole” sau „Scrob”? Aşa cu un bulz, o tochitură, zacuşti şi alte mâncăruri care le dau dureri de cap junelor silfide şi le aduc colici biliare celor care scot cântarele din scală mai vii de acasă. Mă rog, de la UE sau de oriunde ştii că fac vânzare bună.
Oricum e bine că s-au grăbit că altfel ratam acreditarea, aşa cum am făcut cu palinca ori cu alte bunătăţuri «porcoase» de ni le-au suflat alţii de sub nas. Acum ar fi bine să se uite ministeriabilii oleacă prin cuhniile noastre şi să facă o listă cu produse eventual toxice. O începem noi – saramura de peşte (conţine arsură de pe grătar, deci gudron); sarmalele (au o concentraţie peste limita admisă de substanţă adipoasă, recte slănină), piftia (are în exces colagen, adică şorici, şi nu-i bun), murăturile (au trecut cu mult pragul de aciditate şi iuţeală), iahnia de fasole (provoacă aerocolie, manifestată prin gaze şi nu de şist!). Continuaţi voi şi nu uitaţi mujdeiul de usturoi fără de care micul de pe grătarul cu stelele UE rămâne o pârjoală mânjită cu muştar franţuzesc pentru care comisarii nu vor da nici un atestat. Nici măcar în schimbul unui trăscău de sfeclă pe care n-ar fi rău să-l branduim sub deja cunoscutul nume de Samahoancă!
Adoratta Flămânzeanu
