Ziua îndrăgostiţilor se apropie!

Ziua IndragostitilorZiua îndrăgostiţilor, sau Dragobetele americanizat, se apropie cu paşi repezi. Speciala zi se celebrează pe 14 februarie, când se presupune că este ziua celor care se iubesc. Dar ca de obicei, teoria nu prea se îmbucă cu practica, iar această sărbătoare a ajuns să fie doar un schimb de trandafiri roşii cu sclipici auriu, kitchos, o pernuţă Made in China personalizată cu nelipsitul TE IUBESC, un sărut din colţul gurii şi la revedere. Eventual un reproş a doua zi, din cauza imenselor cheltuieli pricinuite.

De la o garoafă, la o excursie

Dacă vreţi să vă daţi iubitul-iubita pe spate cu cadoul, Bârfa vă oferă nişte super idei începând de la 2 lei – o garoafă, până la 500 de euro- o excursie în Europa de câteva zile.

Cu o floare poţi impresiona o femeie oricât de rea ar fi ea, femeia, dar cu o singură condiţie: să ştii care îi sunt florile preferate! Astfel, vânzătorii de flori spun că cele mai căutate flori în această perioadă sunt trandafirii, în special cei roşii, al căror preţ porneşte de la 5-7 lei firul. Un fir de orhidee costă între 10-40 lei, iar cu tot cu ghiveci preţul se ridică până la 80 lei. Dar cum criza e în derulare, puteţi alege un bucheţel de garoafe cu 1,5-2 lei firul. Preţul variază la fiecare specie, în funţie de cât de proaspătă, veştejită, e floarea, câţi centrimetri de celofan are buchetul, câtă aţă sau câte grame de sclipici s-au înghesuit să orneze aranjamentul floral.

Latex, bice şi cătuşe

Se spune că diverisitatea şi picanteriile ar trebui să fie de nelipsit într-o relaţie. Dacă sunteţi de aceeaşi părere,puteţi face o vizită la sex-shop pentru a da frâu liber fanteziilor. Ce e drept şi buzunarului, căci preţurile sunt ceva mai piperate. Un costum sexy pentru femei, poate costa între 65 lei şi chiar 600 lei, cele mai ieftine având doar un maieu mignon mai decoltat şi un chilot la fel de sumar. Costumaţiile de femeia pisică, asistentă, scufiţa roşie şi alte personaje-fantezie din copilăria bărbaţilor, pornesc de la preţul de 150 lei.

Pentru cocoşul relaţiei, lucrurile sunt mai ieftine: o pereche de chiloţi din latex costă 40 lei iar o cremă pentru mărirea plăcerii sexuale vreo 60 lei .

Gamă diversificată în schimb la bice! Pentru cei mai masochişti, biciul costă între 50-150 lei, într-o paletă diversificată de culori, marime, arcuire, acesorizat cu cuie, ţinte şi altele. Nici cei singuri nu ar trebui să ocolească vizita la un asemenea magazin, căci sigur îşi pot găsi un partener doar sexual, într-o zi specială cum este Sf. Valentin.Vibratoare, papuşi gonflabile, bile, acadele, chiar şi bomboane, poţi cumpăra direct, iar pentru cei mai pudici, funcţionează şi comerţul în varianta online.

Cei care au salarii peste cel minim pe economie, pot apela la agenţii de turism, care la fel au diverse oferte, mai ales pentru destinaţiile europene. Preţurile aici se calculează în euro, şi pornesc de la 225 euro de persoană, o excursie în Praga şi pot ajunge până la 489 euro pentru o vizită în Varşovia. O vizită în capitala dragostei, Viena, are şi ea un preţ, 299 euro, pentru o excursie de 4 zile.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *