„Camarazii” lui Nicolaie Stache Tomescu

Nicolae Tomescu

Nicolae Tomescu

În perioada în care a activat ca şi secretar al comitetului municipal UTC Miercurea-Ciuc, actualul redactor şef al Radio Iaşi, Nicolaie Tomescu, a avut amici nu doar din vechea structură a Securităţii Statului, ci şi din cadrul politicienilor comunişti care conduceau cu mână de fier oraşul, şi evident judeţul Harghita.Potrivit dezvăluirilor făcute de ieşeanul Tudor Mailat, fratele fostului ofiţer de Securitate Aladar Mailat, din anul 1984 şi până la Revoluţia din 1989, Securitatea a fost cu ochii pe Tomescu, acesta din urmă fiind, în 1988, proaspăt absolvent al Academiei de partid „Ştefan Gheorghiu”, instituţie centrală în formarea şi educarea tinerelor cadre de nădejde şi a viitorilor ideologi comunişti.

Mărturii care nu mai deranjează pe nimeni

Din spusele lui Mailat reiese că în acea perioadă de tristă amintire, nea Stache stătea la taclale (oare doar atât?) cu fostul şef al Comitetului Judeţean al UTC Harghita, Ioan Fazekaş. Numele celui din urmă este doar o simplă coincidenţă cu acela al lui Janoş Fazekaş, cunoscutul om politic comunist, vice-prim-ministru în perioada 22 martie 1975 – 21 mai 1982, membru al Comitetului Politic Executiv (1 decembrie 1967 – 28 noiembrie 1974 şi  28 noiembrie 1974-1 mai 1982) al CC al PCR.

„Fratele meu mi-a spus deseori că Tomescu se întâlnea şi discuta cu un anume Fazekaş, care, după anii ’80, era şeful Comitetului UTC al judeţului Harghita. Mi-a mai fost relatată şi o altă poveste precum că actualul şef de la Radio Iaşi colabora foarte bine cu ofiţerul de Miliţie Vasile Cazan, care, dacă nu mă înşeală memoria, era pe atunci şeful Miliţiei municipiului Miercurea Ciuc. Din cele câte cunosc, Cazan era un om extraordinar, un băiat corect, parcă nici nu i se potrivea statutul de miliţian. Din păcate, în anul 1986, acesta a murit”, a susţinut Tudor Mailat.

Tomescu, membru activ al Partidului Comunist în perioada 1984 – 1989

De altfel, şeful Radio Iaşi nu se sfieşte să recunoască chiar în CV-ul său personal că, în perioada 1984 – 1989, a fost membru activ al Partidului Comunist Român, după care, timp de mai bine de 15 luni, a îndeplinit funcţia de secretar al comitetului municipal UTC Miercurea-Ciuc pe probleme de învăţământ.

În 1990, Tomescu a  fost preşedinte al Comitetului provizoriu judeţean al FSN, dar numai până la 1 martie acelaşi an, când, din motive personale, s-a retras. După spusele sale, Stache a refuzat la acea vreme chiar o funcţie importantă pe plan local, preferând „restructurarea învăţământului după criteriul limbii de predare”.

Din mai 1990, Tomescu a ajuns redactor la Societatea Română de Radiodifuziune, Studioul Regional Iaşi. Din decembrie 2005, el a fost numit redactor-şef al Radio Iaşi în urma câştigării concursului organizat la Bucureşti.

„Dacă vreţi să aflaţi mai multe detalii picante din trecutul domnului Tomescu, atunci ar trebui să-l contactaţi pe fostul maior de Miliţie, Iosif Venţel, care, din câte ştiu eu, ar trebui să aibă, în prezent o vârstă frumoasă de peste 80 de ani, şi trăieşte încă în municipiul Miercurea-Ciuc, în cartierul Patinoarului”, a conchis, cu subînţeles, Tudor Mailat.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *