„Desculţ în parc”, la Iaşi

”Nu am făcut niciodată compromisuri în meseria mea”, obişnuieşte să spună deseori artistul, cel care poartă la mână un ceas marca Tissot, din anul 1952, care a aparţinut regretatului său tată, Ştefan Bănică.

Stefan Banică şi Oana Ioachim

Stefan Banică şi Oana Ioachim

Fanii îndrăgitului actor şi cântăreţ Ştefan Bănică Junior îşi vor putea vedea şi urmări idolul preferat, într-un spectacol remarcabil de teatru care va avea loc la aproape de sfârşitul acestei luni. Miercuri, 22 iunie, începând cu ora 20.00, Bănică va evolua pe scena Teatrului Luceafărul în spumoasa comedie “Desculţ în parc”, de Neil Simon, alături de nu mai puţin celebrii colegi Oana Ioachim, George Mihăiţă, Ileana Cernat şi Bogdan Tudor. Cei care doresc să obţină un autograf de la Bănică vor trebui să scoată din buzunare suma de 80 de lei, reprezentând costul unui bilet de intrare la spectacol.

Comedia “Desculţ în parc” înfăţişează eforturile unui cuplu proaspăt căsătorit de a-şi construi viaţa împreună şi, mai ales, de a-şi armoniza personalităţile, care dau naştere la manifestări şi sentimente adeseori contradictorii. Conflictele nu întârzie să apară, astfel că, pe lângă marea iubire, apar şi micile probleme ale vieţii de zi cu zi, condimentate de vecini drăguţi şi ”binevoitori”. Cei doi soţi învaţă cum să trăiască şi să îşi păstreze vie dragostea într-un apartament foarte mic, situat la ultimul etaj al unui imobil din centrul New York-ului, fără căldură, cu o gaură în luminator.  La toate acestea se adaugă prezenţele pline de culoare ale excentricului vecin Victor Velasco şi ale mamei soacre, Ethel Banks, cu personalităţi la fel de diferite ca şi cele ale tinerilor căsătoriţi.

Bănică: „A fi actor, pentru mine, înseamnă libertate”

”Teatrul rămâne pentru mine prima dragoste. La teatru merg pentru că îmi iubesc profesia, nu pentru bani. Foarte mulţi ani am făcut lucruri împotriva banilor, iar banii au venit firesc, la un moment dat, în urma muncii mele. E adevărat, nu din teatru, ci mai mult din muzică. N-am făcut compromisuri în meseria mea, iar pentru mine banii înseamnă doar libertatea de a mă mişca şi de a nu depinde de ceva sau cineva. A fi actor, pentru  mine, înseamnă libertate. Poţi fi preşedinte, poţi fi doctor, infractor, analfabet, poţi să fii orice şi poţi astfel să explorezi universuri umane total diferite. Depinde de tine până unde vrei să explorezi, dar ai această şansă fantastică”, spune Ştefan Bănică Junior.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *