„Negruzzistul” Radu Beligan se întoarce acasă

Marele actor aduce la Iaşi o piesă de teatru de excepţie: „Egoistul”

„Am o boală, sunt legat ombilical de România. Am traversat patru dictaturi şi pot să vă spun acum, în gura mare, că am fost necredincios regimurilor şi-ntotdeauna credincios României”, spune marele actor Beligan.

La venerabila vârstă de 92 de ani şi după mai bine de 70 de ani de carieră, îndrăgitul actor Radu Beligan, aduce în Oraşul celor Şapte Coline o piesă de teatru de excepţie: „Egoistul”. Piesa regizată de însuşi marele maestru Beligan va fi jucată luni, 16 mai, începând cu orele 19.00, pe scena  Casei de Cultură a Studenţilor. În concepţia maestrului, „Egoistul” este o piesă autobiografică, o viziune lucidă, puţin cinică, despre viaţă şi moarte, despre iubire şi căsnicie, despre părinţi şi copii, despre sănătate şi boală, despre prietenie, egoism şi generozitate, dar şi despre teatru şi dramele lui contemporane. Din distribuţie fac parte îndrăgiţii actori bucureşteni Damian Crâşmaru, Mihai Niculescu, Tomi Cristin, Silviu Biriş, Simona Bondoc, Sanda Toma, Medeea Marinescu, Ileana Olteanu şi, nu în ultimul rând, fiica maestrului, Lamia Beligan.

Intriga din această poveste este una spumoasă şi extrem de interesantă, cu multe situaţii hilare care se regăsesc des în interiorul multora dintre familiile moderne din ziua de astăzi. Pe măsură ce asistă la dezmăţul fiicelor, la eşecul fiului, la presiunile prietenului, la reproşurile amantei, la resentimentele fostei soţii şi la dezastrele instalaţiilor menajere, un cunoscut autor dramatic îşi scrie piesa. „Egoistul” este un spectacol adevărat în care scriitorul Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan.

Beligan: „Succesul pentru mine a însemnat hrană spirituală şi bucurie”

În această primăvară, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, maestrul Radu Beligan, omul care imită oameni, care trăieşte prin oameni şi care reinventează oameni, a primit o stea pe „Walk of  Fame” din Piaţa Timpului din Capitală. Astfel, la venerabila vârstă de 92 de ani şi după mai bine de 70 de ani de carieră, actorul Radu Beligan a primit recunoaşterea comunităţii pentru plus-valoarea pe care a adus-o scenei româneşti, şi în speţă teatrului. Iniţiat de Cocor şi Teatrul Metropolis, varianta românească a celebrului „Walk of Fame” din Hollywood a debutat în ianuarie anul acesta. Primele două stele au fost acordate actorilor Florin Piersic şi Victor Rebengiuc. Ordinea acordării stelelor a fost stabilită printr-un sondaj făcut de site-ul cinemagia.ro unde publicul a votat. Maestrul Radu Beligan a primit 37% din voturi, însemnând cea de-a treia poziţie în topul celor mai iubiţi şi mai apreciaţi artişti români.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *