Comerț online de 1,5 miliarde euro anual

Comerțul online a prins aripi în România, în ultimii ani. Tot mai mulți români preferă să comande direct de pe internet produsele de care au nevoie. Cele mai mari vânzări se fac în perioade deja celebre pentru reducerile oferite precum Black Friday. Promoțiile online apar însă din ce în ce mai des, iar vânzările online devin din ce în ce mai atractive. Cât de sigur este comerțul online, care sunt drepturile consumatorilor, la cine se poate apela în caz de probleme?

Miercurea și joia
Comerțul online s-a apropiat de 1,5 miliarde de euro în 2015 și se estimează că va crește în acest an. Conform unor statistici ale GpeC, în România există 6,7 milioane de cumpărători online, iar un astfel de cumpărător face în medie 8 achiziții pe an. Doar 6 – 7 % din cumpărăturile online sunt achitate cu cardul, 90% din plățile online fiind ramburs. Cele mai vândute produse online în 2015 au fost, în ordine, electronice – IT, fashion, home-deco, articole pentru copii. Ca o curiozitate, românii se pare că preferă mijlocul săptămânii pentru a achiziționa produse online. Astfel, datele statistice arată că miercurea și joia sunt zilele în care cumpără cel mai mult online. Totodată, românii sunt interesați la o achiziție online de mai mulți factori precum, transportul gratuit, să cumpere la promoții, reduceri, să le fie asigurat returul gratuit al produselor și ca livrarea să fie cât mai rapidă. La nivel european, comerțul online s-a ridicat la 455 miliarde euro în 2015, 60% din piață fiind acoperită de Marea Britanie, Franța și Germania.

Cu riscuri
Dincolo de magazinele specializate în comerțul online, ieșenii au posibilitatea de a achiziționa produse și de pe site-urile de anunțuri. În aceste situații este extrem de important ca înainte de orice achiziție să existe o informare cât mai riguroasă cu privire la drepturile și obligațiile celor implicați în astfel de tranzacții. De cele mai multe ori, în secțiunea de ”Termeni și condiții”, site-urile de anunțuri declină orice responsabilitate în ceea ce privește produsele vândute prin intermediul lor. Singurii responsabili de calitatea produselor sunt utilizatorii, adică vânzătorii. ”Utilizatorul își asumă răspunderea pentru conținutul anunțurilor publicate și declară că acestea corespund cu starea reală și juridică a produsului ce face obiectul anunțului și că nu încalcă drepturile furnizorului și/sau ale unor terțe persoane”, se arată în pagina de ”Termeni și condiții” a unui site important de anunțuri online. Ca urmare, riscul de a cumpăra un produs neconform este destul de mare.

Cadru legal
De câțiva ani există un cadru legal special pentru comerțul online. Astfel, în cazul în care obișnuiți să vă faceți cumpărăturile online trebuie să știți câteva prevederi legale. Prima și cea mai importantă este să fiți conștienți de drepturile pe care le aveți. Dacă există cel mai mic semn de întrebare cu privire la un produs sau la o procedură de achiziție se poate apela la Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor. Pe site-ul autorității se pot găsi mai multe infomații utile cu privire la comerțul online.

Verificări
Astfel, înainte de a comanda un produs trebuie să vă asigurați că operatorul economic furnizează informații despre nume, adresă geografică, telefon, adresă de email, informații obligatorii pentru toți comercianții. Foarte important este și să verificați prețul total al produsului pe care îl doriți. Acesta este format din prețul produsului sau serviciului, taxa pe valoare adăugată care poate fi inclusă sau nu în prețul produsului, taxele de livrare și eventuale alte costuri suplimentare despre care comerciantul trebuie să vă informeze și să vă ceară acordul înainte de a da click pe butonul ”cumpără”. Foarte important de știut este și că prin lege, dispuneți de 14 zile în care vă puteți răzgândi cu privire la produsul achiziționat. Trebuie să returnați produsul la adresa indicată de comerciant, achitând taxa de transport și fără să fiți obligat să motivați renunțarea la achiziție.

Proceduri
Operatorul economic trebuie să vă pună la dispoziție, în format electronic, un formular de retragere sau să vă ofere posibilitatea de a completa orice altă declarație prin care să vă exprimați decizia de retragere din contract. În cazul în care comerciantul nu a furnizat în mod clar informații cu privire la dreptul de a vă retrage din contract, perioada în care puteți returna produsul se prelungește la un an. Perioada de retragere se calculează din momentul în care consumatorul primește produsele. În termen de 14 zile de la momentul retragerii trebuie să vă primiți banii înapoi. În cazul în care aveți orice tip de problemă cu un produs achiziționat trebuie să anunțați în scris comerciantul și să solicitați rezolvarea problemei. Comerciantul trebuie să vă informeze cu privire la politica de soluționare a reclamațiilor. În cazul în care este vorba despre un comerciant dintr-un alt stat al Uniunii Europene, vă puteți adresa reprezentantului local al Centrului European al Consumatorilor. Este important să tipăriți la imprimantă comanda dumneavoastră și clauzele și condițiile care apar pe site la momentul cumpărării, pentru situația în care ulterior aveți de rezolvat o dispută cu comerciantul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *