Anisia Gafton, noua stea popesciană a umorului românesc. Sexy comedia

După ce a câştigat Premiul pentru originalitate în al şaselea sezon al show-ului „Românii au talent”, dublat şi de o frumuşica sumă de 10.000 de euro, Anisia Gafton se află în faţa unei noi provocări media. Timp de o săptămână, haioasa informaticiană din Iaşi va prezenta emisiunea „Vorbeşte lumea”, difuzată de către postul Pro TV. Mai multe detalii din viaţa de zi cu zi a Anisiei aflăm chiar din jurnalul său de vedetă în plină ascensiune.

  • Tare m-am bucurat când mi s-a dat cecul ăla de 10.000 de euro! Abia aşteptam să ies din scenă şi să mă duc în primul mall întâlnit în cale, să-mi umplu valiza cu ţoale şi să mă întorc la Iaşi în culorile victorioase de la H&M. Însă, chiar că socoteala din studio nu se potriveşte cu cea din târg! Când am ajuns în mall, mi-am pus mâinile în cap. Mă învârteam cu banii-n mână prin toate raioanele şi nu mă puteam hotărî unde să-i sparg. Eram exact ca măgarul lui Buridan care nu ştia din ce baniţă să mănânce. Aşa că am ieşit cu nişte dureri de cap pe care nu mi le-am putut potoli decât într-o crâşmă de lux din Bucureşti. Norocul a făcut să dau acolo de nişte fraţi basarabeni cu care am petrecut până dimineaţa şi, uite-aşa, am scăpat de blestemul celor 10.000 de euro cât ai zice Vodca!
  • Îmi aduc aminte că Mihaela Rădulescu, moldoveancă de-a noastră, m-a lăudat la spectacol, spunându-mi că sunt un fel de Stela Popescu. Toată stima pentru doamna cu pricina, dar sper ca următorul meu casting să nu aibă loc într-o farmacie, alături de vreo tânără speranţă masculină care să fie leit Alexandru Arşinel!
  • O admiratoare de-a mea m-a vizitat în culisele show-ului şi, după ce mi-a dăruit un buchet de flori, mi-a spus că spectacolele mele sunt ca viaţa ei conjugală: o femeie care vorbeşte singură şi trece de la un subiect la altul, fără nicio legătură între ele. Am întrebat-o dacă soţul dumneaei o răsplăteşte cu aplauze, cum se întâmplă cu mine, şi mi-a răspuns că, uneori, reacţiile lui implică, într-adevăr, şi folosirea palmelor.
  • Mă întreabă lumea cum de se împacă pregătirea mea de informatician cu prestaţia comică pe care o am pe scenă. Păi, ia să privim un pic spre domeniul IT. De pildă, vi se pare ceva mai haios decât Yahoo Mail? Sau nu e Windows 10 cea mai bună glumă a lui Bill Gates? Aşa că, oricât de incompatibilă le-ar părea unora relaţia între industria IT şi comedie, ea este cât se poate de reală. Totuşi, regret că nu am făcut vreo şcoală de ştiinţe politice. Abia atunci, ca politician sau analist politic cu diplomă, aş fi devenit cel mai tare comediant!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *