Bârfe cu scop, veninoase un strop

Necazuri mari la filiala de liberari: Flăcăii din Podu ăl Roş, liberarii, au rezolvat o problemă, dar şi-au creat multe altele. Astfel, prin nominalizarea lu’ domn director Mariusică drept candidat la primărie, şefii Bazil şi Alinuţa au supărat cel puţin 9 membri de vază ai filialei. În fapt, sunt cei 9 liberari ce se înscriseseră în cursa internă. Doar s-au înscris pentru că această competiţie nu s-a mai ţinut. A venit Mariusică şi a primit binecuvântarea. Aşa că acum, şefii ăi mari ai partidului tot împart promisiuni şi funcţii virtuale, locuri pe liste la parlamentare, pentru ceilalţi nemulţumiţi. O altă problemă pe care o au liberarii e că proaspătul lor catindat nu prea e cunoscut de ieşeni, tehnic fie spus nu prea are notorietate. Cică acum s-a constituit în Podu Roş o celulă de criză care să-l scoată pe băiat din anonimat. Hai, fraţilor, că aveţi o groază de treabă!

Ce preocupări stranii are o preafrumoasă: Multe trăsnăi mai fac oamenii când se plictisesc. O să vorbim astăzi despre o jună frumoasă foc, ce poartă uniformă şi e purtătoare de vorbe la grăniceri. Spre exemplu, duminică, pe 25 octombrie, de plictiseală probabil, domnişoara asta drăgălaşă şi-a făcut un test online, pe Facebook, prin care a vrut să afle numele ei de “mafioată”. Cum? Purtătoarea de vorbe de la grăniceri se vrea “mafioată”? Cel puţin în mediul virtual, da. Şi-a făcut testul, iar cu ocazia asta a aflat că numele ei de mafioată este “Şefa fără număr”. Doamne, ce panaramă. Fetiţo, ai grijă ce moşmoneli faci tu pe FB. Că te vedea toată lumea şi te-oi mai trezi cu vreo sancţiune. Şi, pe bune, chiar e păcat de tine.

Zornăit de brăţări la o şcoală superioară: Parcă e blestemată şcoala asta superioară de doftori. În ultimii 20 de ani au fost câteva scandaluri de răsunet cu diplome false, cu spăgi şi parandărături. Dar nimeni nu a plătit cu propria-i libertate. Sursele noastre spun că acum treburile îs nasole rău şi că se va lăsa, în final, cu zornăit de brăţări. Şi cică vor fi şi nişte nume sonore, dar şi nişte amănunte ale întâmplărilor de veţi rămâne cu gura cascată. Noi ştim destul de multe, am putea să vă povestim zile în şir, dar parchetarii ne-au rugat tare frumos să nu speriem vânatul că la final tot nouă or să ne dea exclusivitatea. Iar noi suntem gagii salon şi ne ţinem de cuvânt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *