Clovnul Ciuho şi prietenul său de ironii ieftine, Mirciulică

Tudor Ciuhodaru

Tudor Ciuhodaru

Doctorul deputat de la UPU Urgenţe Copou, Tudorică Ciuhodaru, poreclit „Parlamentarul 3 în 1” pe motiv că reuşeşte să se teleporteze în acelaşi timp, pe la mai multe televiziuni locale, naţionale, internaţionale şi galactice, se ţine de şotii. Dar ce spun eu şotii, ci de ditamai glumele macabre. Recent, în cadrul unei şedinţe de lucru din Parlament (n.r. – locaţia unde unii dorm mai bine ca acasă iar alţii dau sms-uri curvelor şi amantelor focoase care reuşesc din greu să le ridice patosul politic), Tudorică al nostru, cel care şi-a creat brand de ţară purtând mereu stetoscopul la gât mai ceva ca pe o icoană, a propus o aberaţie de lege, evident  într-o notă mai mult decât ironică. Mai precis, doctorul-deputat împreună cu camaradul său Mircia Giurgiu, un fost deputat PDL, în prezent independent, a propus ca ziua de 7 aprilie, Ziua mondială a Sănătăţii, să fie considerată o zi de doliu naţional. Propunerea legislativă a celor doi clovni din Parlamentul României este pentru modificarea şi completarea Codului Muncii, în care să fie inclusă această zi. După spectacolul de prost gust oferit de cei doi inşi cu pretenţii de parlamentari, golăneala şi miştocăreala de doi lei a ciocoflenderilor din Senat a continuat astfel încât senatorii noştri au lăsat să treacă tacit iniţiativa legislativă aparţinând lui Tudorică şi lui Mircia.

Lolek şi Bolek ai politicii româneşti vor să pară spirituali şi miştocari

„Ziua de 7 aprilie, Ziua mondială a Sănătăţii trebuie să fie considerată zi de doliu naţional în care decidenţii să evalueze diferenţele dintre reforma statului şi sentinţa de condamnare la moarte a tuturor românilor. Numărul morţilor evitabile va continua să crească în condiţiile menţinerii actualelor măsuri privind desfiinţarea şi comasarea spitalelor”, au argumentat cei doi clovni, deveniţi peste noapte un fel de „Lolek şi Bolek” ai politicii româneşti. Ieşirea din această situație penibilă şi destul de caraghioasă, totodată, se poate face doar la Camera Deputaților care reprezintă Camera decizională.

Musiu Tudorică! Dacă şi în Campania electorală din 2012 vei continua cu ironii şi miştocăreli din astea ieftine, pentru care unii au fost daţi afară de la grădiniţă, cu siguranţă vei ajunge din primul tur primar al Iaşului. Şi vei avea spital de urgenţe… la vale, foarte la vale pe Bahlui, Prut şi-apoi, pe Dunăre.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *