Înălţimea medie a bărbaţilor europeni a crescut cu 11 centimetri de la începutul anilor 1870 până în 1980, reflectând ameliorările semnificative înregistrate de starea de sănătate a populaţiei de pe acest continent, potrivit unui studiu publicat recent. Contrar aşteptărilor, studiul a descoperit faptul că înălţimea medie a cunoscut o creştere accelerată în perioada care a inclus cele două războaie mondiale şi Marea criză economică, atunci când sărăcia, raţionalizarea alimentelor şi asprimile războiului ar fi trebuit, potrivit experţilor, să limiteze creşterea în înălţime a oamenilor.
Această creştere s-ar putea datora faptului că oamenii hotărau să aibă mai puţini copii în acea perioadă, spun oamenii de ştiinţă, în condiţiile în care familiile mai mici au fost asociate deja în studii anterioare cu creşterea înălţimii medii a populaţiei.
„Creşterea staturii umane reprezintă un indicator-cheie pentru ceea ce priveşte ameliorările înregistrate în sănătatea medie a populaţiei”, a spus Timothy Hatton, profesor de economie la Universitatea Essex din Marea Britanie, coordonatorul acestui studiu.
Potrivit acestui studiu, bărbaţii europeni au crescut de la 167 de centimetri la 178 de centimetri în puţin peste 100 de ani.
Studiul, publicat pe site-ul revistei Oxford Economic Papers, a analizat datele referitoare la înălţimea medie a bărbaţilor în vârstă de 21 de ani începând din anii 1870 şi până în 1980 în 15 ţări europene.
Studiul s-a concentrat asupra bărbaţilor, spun autorii săi, întrucât nu există date istorice exhaustive despre înălţimea femeilor.
Citește articolul complet în Mediafax