Cum scapă escrocii de Justiţie?

Un dosar penal cu 300 de inculpaţi, care ar încăpea doar într-un camion, zace aiurea de 6 ani la Parchetul ieşean

circuit-escrocherie-delphin

Circuit escrocherie "Delphin"

Îşi mai aminteşte cineva de mega-escrocheria tip Caritas „Delphin”, din anii 2002 – 2006, cu prejudicii de zeci de milioane de euro? Ei bine, dosarul privind fraudarea acestor sume fabuloase de bani există, încă, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, dar acesta zace uitat într-o cămăruţă de la subsol, de… 6 ani de zile. Tot de atâţia ani, cazul a fost pasat de la un procuror la altul. Motivul: escrocheria ar fi fost sprijinită politic şi astfel anchetatorii l-au transferat de la unul la altul asemeni unui bulgăre de foc care „arde la degete”.

Dar să vă spunem câte ceva despre istoria jocului piramidal care a distrus vieţi şi cariere. Mirajul banilor nemunciţi, câştigaţi într-un timp scurt, a luat minţile multora după 1990. Milioane de români au ajuns atunci să îşi piardă agoniseala de o viaţă sau să se îndatoreze la bănci, în speranţa că se vor îmbogăţi de pe urma jocurilor piramidale. Cei care au investit în „afaceri“ precum Caritas, SAFI, Mondoprosper sau Gerald nu şi-au mai recuperat însă niciodată banii. Puţini au fost cei care chiar au câştigat. Unii, au ajuns chiar să-şi ia viaţa după ce au pierdut totul. La 15 ani de la prăbuşirea Caritasului, zeci de mii de români s-au prins însă în plasa altui joc de tip piramidal: Delphin International.

Care sunt regulile jocului?

Afacerea „Delphin International“ a fost brevetată în Statele Unite, în 1995. Jocul a funcţionat până în 2001, când a fost închis de autorităţi iar fondatorii au ajuns după gratii. Reţeta s-a răspândit rapid în 21 de ţări. Varianta românească a jocului a debutat în 2002 la Arad, printr-o firmă off-shore din Gibraltar, patronată de cehul Emil Krutek şi cetăţeanul elveţian Andreas Fassler, stabilit în Monaco. Procurorii au intrat pe fir si au deschis pe numele lor şi al altora mai multe dosare penale pentru înşelăciune şi evaziune fiscală. Afacerea, însă, a continuat mult timp. Cheia jocului: să-ţi prosteşti apropiaţii . „Tot ce aveam de făcut era să găsim alţi oameni dispuşi să intre în această afacere, care, la rândul lor, trebuia să depună suma de 2.290 de euro în 3 zile de la data luării la cunoştinţă despre datele afacerii”, ne-a mărturisit o femeie care, în urmă cu 6 ani, a fost la un pas să se sinucidă pentru că şi-a pierdut toată agoniseala de o viaţă.

Mihai Traistariu

La Iaşi, procurorii şi poliţiştii au declanşat atunci o adevărată ofensivă împotriva “delfinilor” care au acţionat în zona Moldovei, cel care s-a ocupat de investigaţii fiind procurorul Emilian Eva, pe atunci la DIICOT. Ulterior, însă, cazul s-a spart ca un balon de săpun. În momentul când în dosar numărul inculpaţilor şi învinuiţilor a atins cifra 300, cazul a fost pasat rapid de la unul la altul. De ce oare? Vă spunem tot noi. Pentru că în această escrocherie au fost ademeniţi foşti şi actuali poliţişti, militari, avocaţi de renume sau inspectori ai Gărzii Financiare, deh!, persoane importante, care ţin la onoarea lor de familist, cum bine zicea marele nostru Caragiale.
Victime sau câştigători: vedete de televiziune, avocaţi celebri, ziarişti, poliţişti şi judecători

Mai mult, în acest joc piramidal au intrat şi vedete. Cântăreţul Mihai Trăistariu, fost reprezentant al României la Eurovision, a recunoscut nonşalant implicarea în sistemul „Delphin International“. „Au fost mulţi băgaţi în afacere. Vedete din showbizz, din televiziuni. Nu pot să le spun numele pentru că nu am voie. Pe mine m-a adus la Delphin o persoană importantă din TVR. Pot să spun că mi-a mers bine o perioadă de timp”, le spunea pe atunci Trăistariu, procurorilor.

Delphin International şi Private Course for Personal Development îşi au sediile în căsuţele poştale din Gibraltar, paradisul fiscal. Interfaţa lor românească a fost firma fantomă Office Euro Business SRL din Piteşti.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *