Dobrogenii au gânditorul de la Hamangia; noi – cufuritorul de Botoșani!

Mărturisim că, deși suntem înnebuniți după sarmale și nu am abandona niciodată lingurile de lemn pentru spatulele fițoase de la Delimano, nu suntem mari amatori de târguri de produse tradiționale. Oricât de mult respect am avea fațâ de puținii meșteri populari „adevărați” rămași, n-avem cum să nu suferim din cauza invaziei de kitcsh și chinezăreală care afectează chiar și expozițiile cele mai conservatoare. Mai din principiu, mai din cauza ploilor, mai din motive obiective de strâmtorare la portofel, ne-am cam codit să ne pornim, weekend-ul trecut, spre cele două târguri „tradiționale” găzduite de dulcele târg: „Cucuteni 5000” din Parcul Copou și, respectiv, Târgul Meșteșugarilor din Parcul Expoziției.

cacaciosul_de_BotosaniAm făcut-o, totuși, de dragul dumneavoastră și fiindcă intuiția ne-a zis că nu avem cum să nu culegem o recoltă consistentă de aberații și orori „hand made” și „traditional style”. Nu am fost dezamăgiți și, în cazul în care nu v-ați aventurat prin Copou sau v-ați grăbit, vă oferim câteva mo(n)stre reprezentative în fotoreportajul de mai jos.

În ceea ce ne privește, ne-am „îndrăgostit” iremediabil de acest ansamblu sculptural pe care autorul – botoșănean, desigur – l-a lăsat neintitulat, dar care, prin profunzime semantică și forță expresivă, ar face să pălească de invidie până și „Poarta infernului” a lui Auguste Rodin. Fiindcă o imagine face cât o mie de cuvinte, vom lăsa capodopera să vă spună întreaga ei poveste și ne rezumăm doar la a-l felicita pe Nicușor Păduraru pentru faptul că – incredibil! – a arătat că are simțul umorului și la a ne exprima satisfacția că, în timp ce dobrogenii au gânditorul de la Hamangia, avem și noi, iată, un… cufuritor moldovean.

Piramida lui Khufu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *