Fanteziile legislative ale deputatului Daniel Oajdea

Participarea deputatului ieşean Daniel Oajdea la congresul de astronomie de la Beijing începe să dea roade în câmpul fertil al gândirii sale legislative. Mai multe planete s-au aliniat nefericit pe bolta raţiunii parlamentarului, generând un Big Bang de proporţii epice. Astfel, din praful stelar, Oajdea a zămislit un strălucitor proiect de lege care care prevede obligaţia de a subtitra în limba română emisiunile difuzate de posturile radio. Însă fecunda geneză legislativă a lui Oajdea nu secătuieşte aici, deputatul ieşean având pregătite şi alte proiecte de legi care vor înspăimânta Universul. Mai multe detalii, în jurnalul acestuia.

– Lumea e foarte răutăcioasă, e clar. Următorul amendament la legea propusă de mine ar fi fost ca toate emisiunile de radio să aibă subtitrarea şi în limbajul Braille. Dar aia e, n-ai cu cine!

– Viitorul proiect legislativ pe care-l voi înainta la Cameră va interzice aplicarea legii gravitaţiei în cazul parlamentarilor. Astfel, aleşii poporului nu vor mai putea cădea în sondaje şi nici în dizgraţia electoratului.

– Deşi există o lege care permite înfiinţarea de partide doar din trei membri, eu voi merge mai departe şi voi iniţia un proiect care să legifereze posibilitatea de a forma un partid dintr-un singur membru! În felul ăsta, respectivul ar putea fi şi independent, dar şi membru de partid.

– Pentru că tot începe anul de învăţământ, aş vrea să aduc în discuţie un proiect care să ofere gratuit colegilor din Cameră şi Senat câte un set de rechizite şcolare. Câte un top de hârtie A4 pentru fiecare parlamentar ar fi suficient pentru a crea în Parlament ateliere creative de confecţionat avioane pe care să le lansăm în timpul dezbaterilor.

– De asemenea, mă gândesc serios să iniţiez proiectul unui program social pe care l-am numit Prima Şpagă. Noi, ăştia mai bătrâni şi mai hârşiţi din Parlament, privim cu milă şi compătimire pe colegii mai tineri, care sunt la început de drum şi n-au de nici unele. Evident, pachetele legislative nu ţin de foame, s-au lămurit şi ei, săracii. Aşa că voi propune ca programul Prima Şpagă să poată oferi parlamentarilor aflaţi la primul mandat o anumită sumă de bani, în lei sau în euro, pentru ca aceşti tineri să fie capabili de un parcurs legislativ sănătos, cu faţa la popor, să-şi poate întemeia şi ei o familie politică, un grup organizat, un acoperiş deasupra contului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *