Fiica milionarului Prisecaru, nuntă de 5 stele

mirii prisecaruImperiul soţilor Ioan şi Tereza Prisecaru nu mai este condus doar de un singur bărbat şi trei femei, adică de soţie şi de cele două gemene. Omul de afaceri ieşean a fost, de curând, socru mic. Una din fiicele sale, Silvia Ioana, adică cea care îi poartă numele şi-i seamănă leit, s-a măritat. După ce la jumătatea lunii septembrie, Silvia Ioana a făcut cununia civilă, weekendul trecut a avut loc şi nunta. Silvia Ioana Prisecaru s-a căsătorit cu Alex Carbunarea, director în cadrul Grupului de Firme Conex.

12 domnişoare de onoare
La nunta fiicei omului de afaceri ieşean au participat doar invitaţi de marcă. Printre aceştia, soţii Negurici (investitor imobiliar), familia Popa (care deţine Grupul Omega Tehnoton), familia Deleanu (de la Cotnari), dar şi mulţi alţii, n-avem spaţiu tipografic să-i amintim pe toţi. Silvia Ioana a îmbrăcat o superbă rochie de mireasă lucrată manual, cu cristale Swarovski, cu trenă lungă. Alex, mirele, a purtat un costum negru, simplu, elegant, cu papion. Mireasa a avut nu mai puţin de 12 domnişoare de onoare, toate îmbrăcate în rochii mov. Nunta a avut loc la un luxos restaurant din Iaşi.

mireasa 6Luna de miere, la Rio
După nuntă, cei doi miri, Silvia Ioana şi Alex Carbunarea au plecat în luna de miere. Şi unde ar putea fi mai frumos şi mai romantic decât departe de ochii curioşilor, tocmai în America de Sud, pe plajele însorite ale Braziliei. Potrivit paginei de Facebook a mezinei Prisecaru, cei doi miri au plecat la Rio de Janeiro – Copacabana. O vacanţă de lux am putea spune. Asta pentru că numai drumul costă minimum 1.800 de euro, dacă biletele de avion sunt rezervate cu cel puţin o lună de zile înainte. De asemenea, o cameră la un hotel de trei stele din Rio de Janeiro costă cel puţin 120 de euro. Dacă mai punem şi cheltuielile cu distracţia, putem spune că vacanţa fetei lui Ioan Prisecaru costă cel puţin 5.000 de euro. Deloc scump dacă ne gândim la averea de câteva milioane de euro a soţilor Ioan şi Tereza Prisecaru. Silvia Ioana Prisecaru mai are o soră geamănă, pe nume Anca Elena. Aceasta nu este căsătorită şi este pasionată de dans sportiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *