Greşeala lui Relu, pedeapsa lui Radu… cel frumos

La vremea când a fost numit prefect al judeţului Iaşi, Radu Prisăcaru era, practic, cel mai tânăr ocupant al acestei funcţii de înalt prestigiu. Şi m-am mirat foarte tare atunci, fiindcă era evident că deputatul Relu Fenechiu (fost şi actual lider judeţean al liberalilor ieşeni) face o mare prostie. De ce o prostie? În primul rând pentru că una e să culegi scamele de pe costumul şefului tău de partid şi să-i mai aduci din când în când o cafea şi cu totul altceva e să fii coordonator al unui aparat prefectural, adică să ai sub tine inspectorate, direcţii şi tot ce înseamnă proiecţie guvernamentală în plan local. Pentru asta îţi trebuie nu numai minte, dar şi o experienţă de viaţă, cât de cât. Or, măcar din acest punct de vedere, Răducu, fiind cel mai tânăr prefect din ţară (nu?), la capitolul experienţă de viaţă şi alte alea, nu prea avea cum să exceleze. Cât despre diploma lui de absolvent al unor studii superioare… hai să fim serioşi! Cu toţii ştim cum se dădeau diplome, pe bandă rulantă, la Nae Niculescu, rectorul impostor de la Universitatea particulară „Petre Andrei”!

***

Dacă vă mai amintiţi, a fost chiar un scandal pe tema numirii unui prefect din PNL. Liberalii mai bătrâni şi cu scaun la cap, cum ar fi Mihail Vlasov (preşedintele actual al Camerei Române de Comerţ şi Industrie), l-ar fi vrut pe Eugen Ţicău în acest post, om mult mai competent, absolvent de Politehnică, şi un cunoscător la nivel de detaliu al realităţii din judeţ. Numai că Fenechiu nu l-a vrut. „Nu are faţă de prefect!”, a argumentat el la acea vreme. Ei, uite că selecţia lui Fenechiu pe criterii de frumuseţe nu a fost tocmai inspirată, pentru că Radu Prisăcaru, acest gras estetic şi competent, a ajuns ulterior să facă obiectul unui scandal uriaş.

***

Lăsând la o parte faptul că a fost arestat pentru luare de mită, întrebarea pe care ne-o punem acum este asta: a luat sau nu a luat mită, Radu Prisăcaru? Personal, nu cred că poate fi atât de prost şi cred, mai degrabă, că a fost lucrat de cineva care i-a purtat sâmbetele. Dacă e să fie pedepsit pentru ceva, Radu Prisăcaru ar trebui pedepsit pentru prostie, nu pentru corupţie. Dacă Relu Fenechiu ar fi ţinut cont de naivitatea lui Radu, de lipsa lui de experienţă, nu l-ar mai fi instalat pe bietul om pe scaunul de prefect şi i-ar fi rezolvat un loc cu o expunere mai mică. Dar, ce-i făcut, e bun făcut! Radu Prisăcaru riscă acum să facă 12 ani de puşcărie. Pronunţarea definitivă pe cazul Prisăcaru va fi pe 5 decembrie şi, după cum l-au văzut reporterii noştri omul, e morcovit bine…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *