Istoria Iaşului, dintre betoanele Palasului

Sute de ani i-au apărat pe ieşeni de hoardele barbare şi de păgânii care-au vrut să-i înrobească! Zidul de incintă al fostei Curţi Domneşti din Iaşi, descoperit în luna noiembrie 2011, pe şantierul de la Palas, nu are glas să spună prin câte „revoluţii” şi lupte a trecut. Şi cum, de fiecare dată, a ţinut piept duşmanilor fără să se plângă. Nu protestează nici acum, când buldozerele de pe şantier dau clar de înţeles că abia aşteaptă să-l îngroape în betoane…

„Curtea Domnească a avut un zid de incintă, în secolul al XV-lea. De-a lungul timpului a fost lărgit, întărit cu alte ziduri. Acest zid avea rol de apărare cât şi de susţinere a Palatului. Este una dintre cele mai reziste construcţii şi la momentul de faţă”, ne spune arheologul Stela Cheptea.

Toate aceste modificări s-au făcut în perioada domnitorului Vasile Lupu, un conducător renumit pentru calitatea sa de a face bani. El face un zid pe latura de Sud, în continuarea celui de incintă. Fortificaţiile erau făcute din lemn de stejar de 1,2 metri şi până la 12 metri de Palat. Acestea alcătuiau un zid făcut în trepte, de nepătruns, care menţin şi în momentul de faţă, Palatul Culturii. În acea perioadă, în faţa Palatului Culturii – construit acum mai bine de 100 de ani -, exista un iaz domnesc care avea mai multe atribuţii.

„Intrând sub conducerea otomană, sultanul a fost mai mult decât mulţumit de ce a găsit la Curtea Domnească. În trecut, exista un iaz domnesc care avea mai multe roluri de apărare, de uz gospodăresc şi de agrement. El se întindea de la Biserica „Sfântul Andrei” până la Biserica „Sfântul Lazăr”. Curtea Domnească era renumită, la început de secol XIV pentru cai, existând 500 de exemplare doar pentru paradă. Vă imaginaţi de câtă apă şi furaje aveau nevoie cei de la Curte, iazul fiind o bună sursă de alimentare. Mai mult decât atât, pe acest iaz erau bărcuţe, chiar şi un chioşc pe apă, care avea fântâne arteziene, pentru oamenii să se poată răcori”, ne spune cu entuziasm arheologul.
Totodată, în acea perioadă, la Curtea Domnească, existau grădini cu rodii şi portocale. Astăzi… semeţe clădiri ale unor bănci sau firme străine, betoane şi o caricatură de parc.

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 25%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *