Jupânul Cheşcu, alte două lovituri imobiliare în cartierul Tătăraşi

Că omul de afaceri Gheorghe Cheşcu e considerat jupânul cartierului Tătăraşi, nu mai e demult o ştire. Dar că acesta îşi sporeşte avuţia imobiliară, iată o informaţie cu potenţial. Cheşcu construieşte, tot în Tătăraşi, alte două clădiri de birouri. Acestea se adaugă la cele trei magazine Flux, la spălătoria auto de la Doi Băieţi şi la sediul închiriat către E.On, de la intersecţia cu Dancu şi Metalurgie.

A fost croitor
În rarele ieşiri publice, în presa locală, Gheorghe Cheşcu a explicat cum a pornit în afaceri: „Eram croitor şi lucram independent, într-o cooperativă. Aşa că aveam bani, pentru că eram harnic. Apoi, am vândut de toate: alimente, haine, cosmetice. Mergeau bine. Am vrut să încerc şi altceva decât croitoria”. Cu alte cuvinte, a mizat pe cartea câştigătoare. A avut fler, cum spun oamenii de afaceri. Un fler care avea să-i aducă mai târziu zeci de milioane de euro. Gheorghe Cheşcu este un om de afaceri extrem de discret. A evitat mereu mediul politic. Nu a fost înregistrat în vreun partid. În schimb, a avut o relaţie bună cu toţi politicienii. Poate de asta a reuşit în afaceri.

Avere pe cârca E.On
Cel mai cunoscut business al său sunt magazinele Flux. Vinde orice. De la alimente şi băuturi la produse pentru casă. Are două supermarket-uri în Dispecer. La Flora, deţine magazinul de scule. Spălătoria auto e în Tătăraşi Sud. E cea mai modernă şi, totodată, cea mai mare spălătorie auto din Iaşi. Coborând spre Metalurgie, în intersecţia cum mergi spre Dancu, se află clădirea în care îşi are sediul E.On. Imobilul aparţine tot familiei Cheşcu. A fost construit în plin boom imobiliar. A costat peste şase milioane de euro. Contractul de închiriere cu E.On a fost făcut iniţial pentru o perioadă de cinci ani. Suma, surprinzător, amortiza toată investiţia. Ăsta da fler. Anul trecut, deşi se zvonea în piaţa imobiliară că E.On caută altă locaţie motivând chiria mare percepută de Cheşcu, într-un final, compania de electricitate a prelungit contractul de închiriere. Preţul a fost ceva mai mic, însă mulţumitor pentru Cheşcu în vreme de criză. Potrivit unor surse din piaţă, Cheşcu ar încasa lunar de la E.On aproximativ 70.000 de euro, ceea ce înseamnă vreo 840.000 de euro anual.

Ca pe roate
Spălătoria auto este o altă sursă de bani pentru familia Cheşcu. E cea mai mare din zonă. Are nu mai puţin de opt boxe. Iar spălatul unei maşini costă în jur de 25 de lei. Altă fabrică de bani pentru familie.
Anul acesta, Cheşcu a început construcţia a încă două clădiri de birouri. Cel mai probabil, acestea vor fi finalizate anul viitor. Cum valoarea chiriei pe zona Tătăraşi pleacă de la 6-7 euro pe metrul pătrat, Cheşcu ar mai putea câştiga lunar încă vreo 30-40.000 de euro din noile clădiri pe care le construieşte. Practic, el deţine monopolul spaţiilor de închiriat din zonă. Potrivit site-ului Ministerului de Finanţe, business-ul său se ridică anual la aproximativ 5 milioane de euro, iar profitul net raportat este de aproximativ 500.000 de euro. Însă mare atenţie! Aici ne referim doar la magazinele administrate de societatea Flux. La acestea se adaugă şi profitul obţinut din închirierea spaţiilor de birouri.

Maşini bengoase
Tudor Cheşcu, fiul patronului Gheorghe Cheşcu, conduce cam cele mai scumpe maşini care sunt văzute în Tătăraşi. Spre exemplu, în anul 2008, Tudor Cheşcu şi-a achiziţionat un Maserati Granturismo în valoare de peste 100.000 de euro. Nici Gheorghe Cheşcu nu este mai prejos la capitolul maşini, pentru că milionarul ieşean conduce un Bentley de peste 150.000 de euro.

Şi bogaţii plâng câteodată
În luna iunie a acestui an, un Mercedes clasa S aparţinând familiei Cheşcu a ars ca o torţă în miezul nopţii în cartierul Ciurchi din Tătăraşi.Atunci, la faţa locului, a apărut Tudor Cheşcu, fiul omului de afaceri.Autoturismul în valoare de câteva zeci de mii de euro abia fuseseră cumpărat. Nici Poliţia şi nici Pompierii nu au oferit prea multe informaţii cu privire la cauza incendiului

Cifrele financiare ale Flux SRL

2013:

  • Cifră afaceri – 23,2 mil. lei
  • Profit net – 2,2 mil. lei
  • Nr. angajaţi – 67
  • Obiect activitate: comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate

2012:

  • Cifră afaceri – 27,3 mil. lei
  • Profit net – 5,7 mil. lei
  • Nr. angajaţi – 61

2011:

  • Cifră afaceri – 27 mil. lei
  • Profit net – 6,4 mil. lei
  • Nr. angajaţi – 59

2010:

  • Cifră afaceri – 26,4 mil. lei
  • Profit net – 3 mil. lei
  • Nr. angajaţi – 66

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *