O solistă, părăsită după ce s-a vehiculat că ea e implicată în dosarul…

După ce numele iubitei lui a fost vehiculat în scandalul de proxenetism, în care au fost implicate mai multe vedete, artistul nu mai doreşte să se facă nici o asociere între el şi cântăreaţă.

Dacă până mai ieri se promovau la pachet, ca fiind cuplul perfect, închegat în urma colaborării pentru videoclipul “Double Truoble”, F.Charm se dezice acum de iubita lui, al cărei nume a fost vehiculat în scandalul prostituatelor de lux. Aflat într-o campanie de promovare a unei noi piese, artistul a solicitat echipei sale manageriale să încheie un contract cu toate posturile TV la care va fi prezent în viitorul apropiat, pentru ca numele său să nu fie asociat cu cel al Rollei Sparks. “Vrea o campanie curată de promovare a piesei. Nu vrea să fie întrebat nimic de Rolla”, a declarat, pentru Libertatea, o persoană din anturajul cântăreţului.

rolla_sparks_spynews(1)

Altfel, ipoteza conform căreia artista s-ar fi numărat printre “fetiţele” menţionate în stenogramele depuse la celebrul dosar de proxenetism ar fi putut-o costa cariera. “Nu pot rezilia contractul cu Rolla doar pentru că au apărut nişte zvonuri”, a spus Florin Nedelcu.

 

Sursa: libertatea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *