Pivniceru şi Dorneanu tot n-au dărâmat Zegreanu`

Pentru cine a stat olecuţă cu ochii pe injustiţia cea naţională în această săptămână nu a putut să nu remarce vânzoleala de la vârful celei mai tari instituţii, care taie şi spânzură peste Guvern, Barlament şi chiar prezident. Este vorba de Curtea cea Constituţională, aceea care întoarce lucrurile cu fundu-n sus taman atunci când crezi că lucrurile au luat o direcţiune – bună, rea, de oricare, în România. Aicea, cică peste vreo trei luni, ar expira mandatul la nişte dinozauri cari par că s-o născut cu robă de giudecători, de când or fost numiţi politic la catedra celor mai înţelepţi dintre înţelepţi – Aspazia Cojocaru, desemnată de Camera Deputaţilor, Acsinte Gaspar, care a fost numit de Băselu Cotrocelu şi Ion Predescu, din partea Senatului. Nu mai are rost acum să mai amintim aicea de faptele de vitejie şi de răzbelu care se duce de ani buni în această enstetuţie cu ştaif. Că într-un mandat de nouă ani ai timp să te tot baţi şi să te tot împaci, nu alta. Doar aşa, pentru aducere aminte, doamna (ori domnişoara?) Aspazia este bătrânica aceea simpatică, agresată şi ameninţată vârtos anul trecut (zice dânsa), taman când se punea problema debarcării marinerului prin referendum. Ion Predescu – o altă somitate şi forţă a naturii, având în vedere că la vârsta lui giudecă şi răsgiudecă orice mişcă pe frontul constituţional, numit acolo încă de pe vremea când Năstase Bombonel era în rol de mare urs şi şef de trib peste guvernoiul Pesedeului. Dar, cum spuneam, nu mai contează acum. Important este că oamenii ăştia mai au oleacă şi îşi fac băgăjelu’. Iar când se eliberează aşa un loc, echivalentul unui Doamne-Doamne mai mic şi muritor, e clar că şi bătălia-i pe măsură.

Băselu, primul la mutare

Când tătă lumea îl credea mort şi fără de vlagă, izgonit cu coada-ntre picioare de Blaga din partidul cel portocaliu, domnul prezident dă o nouă pălitură de măciucă. Fiind, ca de obicei, primul la mutare, Băselu al nostru i-a semnat iute numirea în funcţia de judecător la CeCeReu pe cine credeţi? Pe Dănuţ Morăraşu, dregătorul de dosare groase de peste parchetele naţionale – de la DNA, Parchetul cel General, că nu mai ştie nici el cred pe unde mai este şăf, de când cu prelungirile de interimate peste interimate, de la plecarea în delegaţie a baschetbalistei Kovesi.

Pivniceru şi Dorneanu tot n-au dărâmat ZegreanuIeşenii cotropesc CeCeReul

Nu ştim acuma dacă Useleul a fost prins pe picior greşit sau ba de iscusita mutare a marinerului, da’ ştim că nu s-au lăsat mai prejos. Au pus-o repejor de-un brainştorming şi au făcut la foc automat nu una, ci două permutări la CeCeReu, dar care nu or mai surprins pe nimeni. Prima este mutarea lu Monica Pivniceru de la Ministerul Giustiţiei, iar a doua, votarea unui alt „ieşan”, pre numele lui Valerică Dorneanu, cari ş-o mai luat odată ţeapă cu CeCeReul, pe când voturile prin Parlament le număra cu sârg pedelista Roberta. Numai că, atunci când toţi credeau că Useleul i-o copt-o marinerului, socoteala iese tot pe invers. Chiar şi fără Aspazia şi Gaşpar, dar cu alte proptele puse mai dinainte, cică Băselu ar controla acum 5 din cei 9 membri ai CeCeReului, dacă-l punem la socoteală şi pe dinozaurul cu dioptrii, Augustus Zegrean. Nimeni nu ştie dacă Trăienică va mai face mulţi pureci în politichie după plecarea de la Cotroceni. Treaba este că omul să acoperă din timp, în cazul în care rău-voitorii vor avea de gând să-i scoată iar de la naftalină dosarele şi să-l înfunde cu Flote şi viloanţe de protocol. Ca atare omul o şi început răzbelu’. Nici bine nu s-o uscat cerneala pe demisia Monicuţei Pivniceru de la Guvern şi trecerea ei la CeCeReu, că Băselu o face cu ou şi cu oţet, de n-o mai spală nici apa cea sfântă a Iordanului. „A fost o catastrofă” – ne spune mister prezident, despre scurtuţul mandat al Monicăi la Giustiţie. Supărarea cea mare, dupe cum aţi ghicit, o fost că nu i-o lăsat să-şi facă mendrele pe Morăraş şi pe Kovesi, să coacă ei dosare şi să alerge votanţii pe coclaurile patriei, că au avut curagiul să voteze pentru debarcarea lui Zeus.

Pivniceru şi Dorneanu tot n-au dărâmat ZegreanuVine tot un ieşean la Giustiţie?

Noroc că oarba cu balanţa îşi tot caută echilibrul după atâţa pumni din toate direcţiile. Şi cum Iaşul e plin de oameni competenţi, nu şagă, să pare că la fotoliul de la minister lăsat liber de huşanca Monicuţa ar putea veni un alt „preten” mare de-al lui Trăienică al nostru. Tudorică Chiuariu cică s-ar fi apucat deja de tras la fiare, pregătindu-se intens să i-o coacă cum ştie el mai bine marinerului pentru dosăroaiele grele prin cari o fost mânjit ani de-a rândul. Unde mai pui că omu’ e băgat în cantonament taman de guru lui de la Iaşi, menistrul Reluţu, care pompează la greu steroizi în fostul avocat, fostul şi posibil viitor ministru Chiuariu. Că doară tot bârfitorii au decretat că e „care pe care”, nu? (And Justice For All)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *