Poliţistul român, pasăre rară

(comunicat de presă al Poliţiei ieşene, interpretat parţial de „Bârfa de Iaşi”)

Pentru noaptea de Înviere vor fi mobilizaţi peste 500 de poliţişti care vor asigura liniştea în lăcaşurile de cult, mănăstirile şi bisericile din Iaşi. Numărul acestora poate fi considerat insuficient raportat la cei aproape un milion de locuitori ai judeţului.

Alte măsuri de ordine şi siguranţă publică vor fi luate şi în zilele sărbătorii pascale. Poliţiştii ieşeni vor fi prezenţi în zonele mai aglomerate, respectiv în pieţe, zonele unde se comercializează mărfuri specifice sărbătorii şi, de asemenea, în locuri de agrement sau turistice. Maşini ale Poliţiei Rutiere se vor afla pe drumul judeţean Iaşi pentru a evita evenimentele neplăcute. Cum ar fi întâlnirea cu o căruţă plină cu petrecăreţi (nota noastră).

Comandantul IPJ Iaşi, cms. şef Ion Scripniciuc (să trăiţi!), atenţionează ieşenii să nu urce la volanul autoturismului sub influenţa băuturilor alcoolice. În zadar, spunem noi, pentru că tradiţia e tradiţie şi ieşeanul simplu nu se desparte de ea (n.r: de sticlă, adicătelea) că aşa spune legea sau cine ştie ce poliţist.

De asemenea, datorită infracţionalităţii crescute din ultima perioadă (sîc!), şeful IPJ roagă cetăţenii să-şi asigure uşile şi geamurile apartamentelor în caz că vor să plece de acasă. Iar în cadrul furturilor din autoturisme, recomandă ca bunurile de valoare să nu fie lăsate la vedere, acestea constituind motivul principal pentru care hoţii operează în acest mod. Genţile, casetofoanele, laptop-urile şi alte bunuri trebuie ascunse sau retrase în momentul în care proprietarul părăseşte autovehicolul personal. Asta în caz că respectivele bunuri nu au fost lăsate la amanet în schimbul a câtorva ouă şi cozonaci de Paşte.

În ultima perioadă s-a înregistrat un trend ascendent în ceea ce priveşte furturile din autoturisme sau de componente auto, furturi din locuinţă sau din locuri aflate în construcţie. Dar, surprinzător, numărul faptelor comise cu violenţă, printre care tâlhăriile, au scăzut cu 34%. Deci, e clar, nici aici nu mai suntem pe primul loc, aşa cum eram odată! Până şi tâlharii au plecat din zonă din cauza sărăciei!

Pentru seara de Înviere, Poliţia Municipiului Iaşi cooperează cu celelalte structuri în vederea asigurării ordinii şi liniştii publice. Astfel,  Jandarmeria şi Poliţia Locală au decis (din milă) să „doneze” peste 200 de bucăţi forţe de ordine bine instruite după restructurarea comandată de guvernanţi. De asemenea, se va colabora cu Poliţia de Frontieră, dacă vreun infractor va căuta să treacă la fraţii de peste Prut sau mai are ceva ţigări de contrabandă.

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *