Previziunile lui Brumărel: Horoscopul strângătorilor

Intraţi în a doua lună de toamnă, se cuvine să-l salutăm pe Brumărel, să-i urăm bun venit, să-l întrebăm cam pe când e gata tulburelul şi să ne dea vreo două reţete de murături. De data asta, sfaturile vor fi exclusiv pentru domni, fiindcă doamnele s-au cam supărat după ce li s-a afumat zacusca. Ocupate cu bârfele la telefon, au uitat să învârtă în ceaunul cu legume, iar domnii, prinşi cu etapele, ligile şi meciurile, au uitat să le aducă aminte de rolul lingurii de lemn. Horoscopul_strangatorilor_1Ca urmare, Cuadraturile cereşti şi-au făcut de cap şi au stârnit ditamai mâniile între consoarte şi domni, care au promis că-şi vor ispăşi păcatele la pus gogonele, numai ca să aibă linişte şi liber la telecomandă. Miloşi din fire, le-am venit în ajutor şi am dat repede cu zarurile prin piaţă să vedem cine şi cum e meşter la acţiuni de toamnă.

Berbecii n-au nicio treabă, decât dacă la Ascendent li se aşterne vreun semn de Pământ, adică Taur, Fecioară sau Capricorn. Altfel, trebuie fie să facă un contract rapid cu vreo precupeaţă ce vinde varză murată prin piaţă, fie să se pună bine cu mama, soacra ori cumătra sau vecina de uşă. Mai au o şansă: se prefac pasionaţi de gospodărie, îşi cumpără o şapcă şi acţiuni la prima piaţă pe care o văd în cale, cu clauză principală livrarea de harbuz murat la poftele nevestii.

Taurii deja coc de vreo două luni tot felul de legume, pe care le-au aranjat fie între straturi de mirodenii prin borcane, fie le-au stivuit în congelatoare. Nu de alta, dar cât de curând va începe un nou sezon la Master Chef şi trebuie să fie pregătiţi să copieze reţete şi nu oricum, ci cu vinetele congelate pe masă.

Gemenii nu se ocupă de provizii. Ei ştiu că, atât timp cât încă n-au muţit, vor reuşi să-i facă din vorbe pe toţi marii depozitari ai pepenilor muraţi. Oricum nu se prea omoară cu acriturile, aşa că depozitele din magazine le sunt suficiente. Mai greu le-ar fi fost dacă ar fi fost vorba despre gogoşi, fiindcă nu le pot pune la păstrare. Şi-ar epuiza astfel muniţia.Horoscopul_strangatorilor_3

Racii s-au zbătut şi au adunat de prin pieţe tot ce le-a poftit inima şi digestia. Conopidă, castraveciori, zarzavaturi, de toate veţi găsi în beciurile atent ticluite, cu rafturi frumos etichetate, fiind sunt mari artişti la design. Lor am avea să le spunem şi un secret: atenţie la siluetă, că saramura cere friptură şi grătarul spriţ, care li se lipeşte de şale mai ceva decât banda „scoci” pe borcanul cu zacuscă.

Leii sunt de felicitat de această dată. După ce au stat ei şi s-au mai gândit, au dat la pace cu doamnele şi au pornit-o vrednici şi în pas vioi către piaţă. Stimulaţi apoi de-o bere, două, au umplut putinicile cu murături aromate, apoi s-au mulţumit cu gândul unei trebi bine făcute şi eventual răsplătite, să vadă şi ei cum este să munceşti fără tarif.

Fecioarele au zis „pas” în toamna asta. Prea multă roboteală, prea multă bătaie de cap. Mult mai simplu este să cumpere niscai acrituri ori să-şi pună pofta-n cui, fiindcă se ştie că toate conservele duc la dezechilibre hidroelectrolitice şi sigur vor avea probleme cu hidratarea după moarea de varză.Horoscopul_strangatorilor_4

Balanţele oricum nu fac mare lucru, aşa că şi-au continuat balansul între cei care se pricep şi cei de la care ar putea să înveţe niscai culinăreală. În cel mai bun caz pot achita o parte din cumpărături, restul socotelii urmând a o încheia cu laude. Multe, că nu le doare gura.

Scorpionii sunt strângători. Zgârciţi ar spune unii, lacomi ar completa alţii, oameni gospodari punctăm noi. În combinaţie cu un partener care este semn de Pământ devin agricultori de renume mondial, vrednici urmaşi ai Mamei Gaia. Iubesc apa, pământul şi roadele lui. Ne bucurăm să ştim că ne pot ajuta mereu cu legume proaspete din grădina lor verde.

Săgetătorii sunt doar guralivi când vine vorba de treaba în gospodărie. Ne permitem să-i ignorăm, fiindcă şi ei fac la fel. Asta este: săgeata la arc se potriveşte şi flitul la cel care stăpâneşte arta dispreţului.

Capricornii deja au socotit câte felii de harbuz murat va mânca fiecare invitat la masa de Crăciun, ce formă vor avea gogonelele şi ce culoare va avea faţa de masă. Bine ar fi să aleagă una în ton cu sosul fripturii, ca să nu se plângă apoi că au cheltuit bani cu spălatul rufelor.Horoscopul_strangatorilor_2

Vărsătorii au stat geană pe pieţari, au negociat cu fiecare precupeaţă şi au antamat deja butoaiele goale pentru varza ce va adăsta în curând la murat. Şi-au făcut provizii de sare grunjoasă, piper oricum aveau, aşa că nu le mai rămâne decât să facă o listă cu cârnaţii de Crăciun pe care îi vor pârpoli lângă varza călită.

Peştii s-au gândit la legumele ancestrale, nu le-au găsit prin piaţă, le-au căutat pe net şi le-au înlocuit cu udătură. Multă şi lăcrimoasă, în amintirea sfeclei şi a hreanului care le-a dat usturimi pe la ochi şi poftă de salate multe şi făcute de alţii.

Ne-am mira foarte mult dacă sfaturile noastre v-au fost de folos, fiindcă noi le-am dat după ce prima brumă a căzut deja. Dacă totuşi ne-aţi onorat cu o lectură, fie ea şi sumară, avem o rugaminte la voi: daţi o fugă la piaţă şi întrebaţi cât costă chila de gogonele murate, fiindcă ale noastre s-au bâhlit de cât am bârfit pe lângă putinică!

Plutonia Martinaş

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *