Șoc și groază în PNL Iași: n-au putut să fure

Vă mai amintiți momentul din campania pentru Primăria Iași din 2008, când liberalul Cristian Adomniței i-a furat ideea și imaginea lui Dumitru Oprea (PDL) de i-a distrus toată campania de teasing a acestuia din urmă? Dacă voi, nu, noi, da. N-a fost prea frumos și cinstit din partea tânărului liberal de atunci, căci fostul rector băgase vreo câteva zeci de mii de euroi în promovarea unei simple imagini cu un lanț cu lacăt care trebuia rupt la un moment dat. Iar eroul trebuia să fie Mitică care ridica jugul de pe oraș și deschidea fermoarul. Nu râdeți, așa era concepută reclama electorală a lui dom’ profesor.

Au pierdut
Începând prezidențialele de anul ăsta, noi am crezut că liberalii se vor menține șmecheroși până la capăt, cum le-a plăcut an de an. Nu știm însă ce s-a întâmplat anul acesta, luna aceasta. Se pare că nu s-au concentrat deloc. Deoarece concursul românesc de furat startul campaniei electorale a fost pierdut la masa verde de către liberali. Adică, ei s-au înscris în competiție, dar n-au mai participat. Nu vorbim de București, unde, în sectorul 3, de exemplu, bannerele electorale erau montate de luni, deși campania începea vineri. Pe noi ne interesează ce s-a întâmplat în Iași. Și paradoxul face ca tocmai un primar PNL să fure acest start, dar culmea, nu pentru ACL și candidatul neamț. Omul a pus bannerele altui partid și candidat în comuna lui, aia de pe dealul Bârnova, grăbindu-se cu o zi. Dacă tot trecuse în barca guvernaților, a arătat și omul că e plin de zel.

În stare de şoc
Luați prin surprindere, liberalii s-au înnegrit de ciudă. Apoi și-au revenit din șoc și au început să plângă pe la Biroul Electoral Judeţean (BEJ). Dar imediat au intrat iarăși în stare de șoc. Însuși reprezentantul ACL în BEJ le-a explicat că nu se poate face nimic, că legea nu prevede sancțiuni pentru furtul de start al campaniei, ci doar pentru afişarea materialelor publicitare după încheierea campaniei electorale. Coșmarul intra, deci, în prelungiri. Adică, bă, băieți, puteați pune bannere liniștiți încă din septembrie, că legea pe care ați făcut-o și votat-o nu zicea că nu trebuie să puneți. Ba chiar puteați începe încă din iulie decât să vă bociți în plină campanie. Că atunci nu era încălcare de lege ca acum când v-ați furat singuri căciula și v-au prins autoritățile cu zeci de bannere neautorizate. Acuma suntem liniștiți, căci năravul băieților din partidul cu săgeată n-a murit, s-a diminuat doar concentrarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *