Stenogramă incendiară cu şefa SMURD Iaşi. Detaliile sunt incredibile

Diana Cimpoeşu, această Ecaterina Teodoroiu a medicinii de urgenţă ieşene, îşi respectă blazonul de înger păzitor şi în afara orelor de serviciu. Recent, Cimpoeşu a botezat un copil dintr-un sat vasluian pe care-l asistase la venirea pe lume, în plin viscol ce a făcut necesară intervenţia elicopterului SMURD Iaşi. Văzând că şefa sa are suflet mare, Rajid Jaber, un tânăr rezident de la Spitalul Spiridon, i-a ţinut companie acesteia într-o gardă, încercând să afle cât mai multe dintre secretele celei care coordonează SMURD-ul ieşean.

Rajid Jaber: Zăru’ mâna, doamna doctor, ce bine arătaţi în această seară!
Diana Cimpoeşu: Mulţumesc, Jaber, dar chiar atât de disperat eşti cu examenul de rezidenţiat încât te-ai îndrăgostit de masca chirurgicală pe care-o port?

Zcuzaţi-mă, am vrut să vă fac un compliment.
Mai bine pune mâna şi fă-i un calmant pacientului din capătul salonului. De două ore urlă că-l doare ficatul.

Ştiu, i-am aplicat mai devreme o laterală de dreapta. Am văzut că aici, în România, există o procedură medicală numită „cui pe cui se scoate”. Aşa că i-am băgat mai multe puncţii în ficat cu pumnul, dar văd că n-a funcţionat, ci, dimpotrivă, pacientul dă semne de nervozitate.
Jaber, la urma urmei, de ce vrei să te faci medic? Hai, răspunde-mi cât îi pun pacientului perfuzia asta cu glucoză.

Dacă-mi permiteţi, nu e glucoză. După primele investigaţii, văzând că pacientul a consumat o cantitate enormă de alcool, am înlocuit glucoza cu zeamă de varză. Tot aici, la Iaşi, am învăţat şi tratamentul acesta.
Jaber, după ce terminăm serviciul de gardă, să-mi aduci dosarul tău. Vreau neapărat să-l consult. Dar nu mi-ai răspuns la întrebare. De ce vrei să te faci doctor?

Pentru că vreau să mă însor aici, în România, şi să-mi deschid un cabinet medical frumos, cu plasmă tv pe holul de aşteptare şi o canapea frumoasă în birou, din piele de crocodil.
Aha, înţeleg. Uite, până una, alta, ia-i tensiunea omului ăsta.

I-am luat-o. Avea 220 de volţi. Aşa scria pe priza la care i-am conectat degetele. Cred că e cam recalcitrant faţă de actul medical. Imediat după ce i-am aplicat procedura, i s-a ridicat păru-n cap şi mi-a ars două palme. De aia şi miroase a ars prin salon.
Jaber, am o propunere. Ce-ar fi dacă ţi-ai scoate halatul şi ai pleca mai devreme acasă? Mă descurc şi singură.

Cum vreţi, doamna doctor. Mâine mă duc să-mi aleg canapeaua pentru cabinet. Cred că o voi îmbrăca în piele de tapir, ca pe scaunele de la BMW-ul meu. Ah, şi dacă aveţi nevoie de mănuşi chirurgicale cochete, vă aduc câteva perechi din Dubai!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *