Ţepele cu puicuţe de Iaşi l-au ţinut pe oierul Gigi la sol

• după ce o falimentat româneşte Avicola şi pe nişte parteneri de afaceri de pe plaiuri bahluiene, latifundiarul din Pipera o vrut s-o şteargă englezeşte • chipurile, ca să se roage la mormântul Sfânt de la Ierusalim, în aşteptarea verdictului de la Curtea Supremă

Ţepele cu puicuţe de Iaşi l-au ţinut pe oierul Gigi la solZi grea lunea asta pentru giustiţie, dragi ieşeni. Nume grele din fotbalul românesc – de la Copos, la Neţoiu şi jupân Borcea, până la clanul Becali – au dat faţă în faţă cu trebunalul cel suprem, pentru marea ţeapă care se cheamă cooperativa fotbalului românesc. Nu intrăm acuma în detalii, că imediat s-ar putea să sară Deneau’ de turu’ pantalonilor în sus şi să ne acuze că am vrut să enfluenţăm giustiţia. Altceva ne-o sărit nouă în ochi, de era să scăpăm pe noi nechezolul de dimineţă pe care-l sorbeam la ştirile zilei. Se făcea că oierul Gigi, ăl mai mare patron, samsar de mingicari şi, de cele mai multe ori, antrenor din golăneala televizată pe bani grei cari să numeşte futbol, o vrut s-o şteargă englezeşte den ţară în miez de noapte, pe la ieşirea de incendiu a aeroportului principal de la Bucale. Numai că poliţiştii, cum îi ştim noi vigilenţi şi mari apărători ai dreptăţii acolo unde nu au nici un interes, l-au prins de-o aripă pe oierul Becali taman când se căţăra pe trenu’ de aterizare al aveonului. Motivul acestui atentat la mândria naţională den partea puliţailor nu ar fi, aşa cum probabil vă aştepaţi, schimburile de terenuri bănoase între ciobanul fotbalist şi statul român, că tarlalele den Pipera îs deja parcelate, arate şi vândute samsarilor den zonă, cărora li s-o perdut urma demult. La mijloc ar fi, cică, un dosar care are mare legătură cu Iaşul nostru cel natal, şi pe unde latifundiarul bucureştean are niscaiva afaceri mirositoare a faliment.

Tot de la puicuţe i se trage

Tocmai ce scriam acuma vro doo-trei luni, dacă vă mai amintiţi, că Becali al nostru o lăsat carnea de berbecuţ pentru carnea de puişor de la Avicola. Iar asta nu neapărat ca patron competent, ci ca unu cari o falimentat atât de rău mândria Moldovei în materie de puicuţe, încât, atuncea când o trebuit să facă scăzământul după devalizare, s-o trezit că mai avea de luat doar vro doo sacoşe de gâturi şi „adidaşi” de galinacee gonflate cu steroizi, drept „tain” pentru buna administrare.

Revenind acuma la dosarul pentru cari o fost oprit de poliţişti, cică ar fi vorba tot de nişte puicuţe, pe cari oierul machidon le-ar fi luat de la alţi crescători, dar pe cari o uitat să le mai şi plătească. Aşa că, preventiv, SRI-ul, SIE, DNA-ul şi alte enstetuţii cu ochiul şi timpanu’ atente la marii ţepari ai ţării, i-au întocmit lui Gigi al nostru un dosărel, aşa, preventiv, pentru înşelăciune şi abuz în serviciu. Cât priveşte reacţia machidonului, aista cică nu ar fi vrut decât să meargă la rugăciune la mormântul cel sfânt, de la Ierusalim, doar-doar l-o scăpa Doamne-Doamne de sentinţele tribunalului suprem: „Au inventat o înşelăciune şi un abuz în serviciu la Avicola Iaşi. Păi eu, la Avicola, am dat 15 milioane de euro. I-am spus procurorului că am pierdut 15 milioane de euro şi mi-a spus că a rămas creanţa. Mi s-a spus că am nişte reclamaţii, că eu am făcut înşelăciune şi mi-a dat interdictie de a părăsi ţara”, ne explică machidonul parlamentar. Cu alte cuvinte, nici puicuţe n-a mâncat, nici gura a mujdei nu-i meroase, că el de fapt la Avicola o dat bănet, n-o luat… Una peste alta, printre două afurisenii şi trei rugăciuni, singura certitudine e că Becali o întors Maybachu din drum. Aşa că îi ţânem şi noi pumnii larg închişi, că altfel nu ştim ce s-ar face presa dacă samsarul de vedete o să intre iarăşi în silentio stampa la mititica. Forţa Steaua! (Aeroportul Henry Goangă)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *