Transhumanța terenurilor dintr-un județ în altul (Varianta Tudor Leonte)

Un ins oportunist, alunecos şi şmecher, fost şef prin Casa Pătrată, a câştigat despăgubiri de peste 7.700 lei

Tudor-Leonte

Tudor Leonte

Cine dintre cetăţenii noştri de la oraşe şi sate îşi mai aduce aminte de colonelul în rezervă Tudor Leonte, fost subprefect şi secretar general al Prefecturii ieşene din perioada cea tristă a dominaţiei pesediste şi liberale?  Ei bine, dacă nu ştiaţi şi vă era dor, (n.r. – şi aici ne adresăm exclusiv acelor justiţiabili cărora le-am trezit oareșce amintiri, răzbunări ori resentimente), aflaţi că persoana cu pricina, actualmente un bătrân cu părul alb ce-şi rumegă în tihnă ditamai pensioiul lunar de zeci de milioane, nu a fost afectat deloc de marea criză economică. Başca, insul trăieşte mult mai bine ca în perioada în care era jupânul Prefecturii şi făcea cărţile cu terenurile cele valoroase de milioane de euro, de la Miroslava. Dovadă este faptul că, recent, fostul colonel în rezervă, ex-şef al Poliţiei Rutiere Iaşi, s-a pricopsit peste noapte cu o sacoşă plină de parale, în urma unui proces de fond funciar. Magistraţii Judecătoriei au dispus, joi 2 februarie, ca Tudor Leonte să primească despăgubiri de 7.772 lei, pe motiv că nu s-a putut folosi de un teren de la Miroslava. Anul trecut, fostul şef de la Circulaţie a dat în judecată comisiile de fond funciar din Iaşi şi Vaslui şi a cerut 28.000 de lei daune materiale şi morale pe motiv că ar fi rămas fără bucata de pământ retrocedat părinţilor săi, în 1992, în judeţul Vaslui. Ulterior, în anii care au urmat, familia lui Leonte a făcut demersurile juridice necesare (a se citi intervenţiile) pentru teleportarea pământului din judeţul Vaslui, în judeţul Iaşi, respectiv la Miroslava. Cum a ajuns domn’ colonel Tudor să stăpânească un teren extrem de scump şi de valoros, numai bun de vândut pe bani grei, chiar la periferia Iaşului, râmâne o mare enigmă neelucidată, având în vedere şi faptul că titlul de proprietate emis pe numele acestuia a fost la un moment dat anulat, la cererea Primăriei Miroslava, printr-o decizie aparţinând Tribunalului Iaşi. Utilizând apoi toate tertipurile şi şmecheriile avocăţeşti, că doar nu degeaba s-a specializat cu brio în jonglerii imobiliare pe vremea când era secretarul Comisiei Judeţene de Fond Funciar, Leonte a obţinut la final, în instanţă, reconstituirea dreptului de proprietate. Şi asta, în detrimentul altor persoane care ar fi trebuit să stăpânească de drept pământul acela din Miroslava.

Escrocheriile imobiliare din perioada 2000 – 2004 au făcut ocolul pământului    

La aflarea controversatei decizii judecătoreşti privind daunele materiale câştigate de fostul subprefect, nu am putut să ne abţinem să nu devoalăm o declaraţie a celui care, la un moment dat, s-a dat mare incoruptibil în faţa procurorilor DNA, doar pentru a-l ”înfunda” şi mai tare pe fostul prefect Radu Prisăcaru, condamnat ulterior la 4 ani de închisoare pentru corupţie. La începutul lui martie 2011, Leonte a călcat cu ambele picioare pe grumazul lui Prisăcaru, îngenuncheat definitiv de anchetatori. Acesta le-a fi spus anchetatorilor că Radu ar fi analizat, la un moment dat, în mod diferit, anumite dosare de fond funciar.

”La data cu pricina, aveam impresia că anumite dosare, cu un anumit interes, erau date spre analiză şi documentare unor funcţionari din colectivul tehnic, pentru a se găsi o hibă pentru constrângerea persoanei care cerea retrocedarea să aibă o anumită atitudine, în sensul de a da mită. Nu am însă dovezi. Este părerea mea”, a conchis, cu seninătate, Leonte.

Băi,  nea Tudore, domnu’ colonel, măi Jupâne fost subprefect! La câte mişmaşuri şi escrocherii imobiliare s-au executat la Prefectură sub domnia lu’ matale, ai măcar puţină decenţă şi nu mai ieşi în lume cu tot felul de şuşanele. Capul la cutie! Cu tot cu cașcheta lu matale!



1 comentariu

Lasa comentariu
  1. Florin

    Eu personal am fost prin 2005 la Leonte cu 2 titluri de proprietate semnate de el:
    -unul era al lui tata pentru o suprafata de 1 ha, cu vecini, harta, etc, emis in 2001.
    -celalalt al unei persoane pentru acelasi teren, aceeasi vecini, emis in 2004. L-am intrebat care e bun si care este fals ..
    M-am judecat 6 ani si titlul fals a fost anulat in instanta. Persoana vindu-se terenul de 4 ori succesiv, si am pierdut procesul de anulare a actelor de vanzare-cumparare (pe motiv de cumparatori de buna credinta, desi in UE nu exista asa ceva. Daca un act este fals toate actele ulterioare sunt false !) si acum ma judec cu primaria miroslava !! Voi putea recupera ceva ? Poate ma ajuta domnul leonte, stie el cum …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *