Tudorica face podul din picioare, genoflexiuni și șpagatul între două scaune pentru a prelua fotoliul Monicăi

Cel mai avocat dintre senatori și senator dintre avocați, Tudorica Chiuariu, cunoscut mai degrabă drept „copchilasul de suflet” al Baronului liberal de Moldova, Relu Fenechiu, a intrat în fibrilații. Dar ce spun eu fibrilații, e chiar un  atac de panică de-a dreptul. Motivul: junele liberal a primit drept sarcină de la partid ca să preia repejor scaunul de ministru al Justiției, de sub turul doamnei Monica. În acest fel, Tudorica ar putea să-i ofere un ajutor nesperat „tătucului său spiritual”, căruia îi bat anchetatorii în poartă. Cum care tătuc? Nașul Relu, cel poreclit de prieteni și dușmani „Regele Transformatoarelor”. Surse din anturajul parlamentarilor de Bahlui, colorați în galben și albastru, care fac săptămânal naveta Iași-București, ori viceversa, ne-au șoptit recent la urechi că ieșeanul nostru Tudorică ar cam fi soluția cea mai agreată și mai la-ndemână pentru albirea trecutului cețos și întunecat al Nașului Relu, dar și a celorlalți baroni liberali ce au interese contrare DNA-ului. Și pentru ca luptă pentru fotoliul de șef la Justiție să fie mai interesantă, mai captivantă și mai plină de adrenalină, în cursa cu pricina s-a înscris și procuroarea comunistă Norica Nicolai. Astfel, potrivit Tudorica face podul din picioare, genoflexiuni și șpagatul între două scaune pentru a prelua fotoliul Monicăiacelorași surse, senatorul Chiuariu şi europarlamentarul Nicolai sunt variantele viabile și fiabile pe care le-ar lua în calcul liberalii acum pentru a o înlocui în funcţia de ministru al Justiţiei pe Mona Pivniceru, în speță a lui Relu și Crin. Dacă numele Noricăi a fost pomenit așa „de sanchi” doar pentru ca doamna liberală să mai fie văzută seara ori dimineața pe sticla televizorului, la ore de maximă audiență, recte în prime-time, cum spun jurnaliștii profesioniști, se pare că deja cărțile au fost făcute iar junele Tudorică ar putea prelua din vară frâiele Stimatei Doamne legate la ochi și care împarte dreptatea, recte Justiția Romană. Despre junele liberal Tudorică nu se pot spune lucruri de „bine” decât că se pune de-a curmezișul Parlamentului unicameral votat în vara lui 2009 de poporul român și asuprit, și că obișnuiește cam des să-și angajeze „fostele colaboratoare” în posturile cheie din minister. Însă unica misiune a acestuia va rămâne doar protejarea și salvarea tătucului spiritual, adică a Nașului Relu, care este înghesuit în ultimul timp tot mai mult de justiție și de nerecunoscătorii de mahări europeni. Anul trecut, Tudorică a ratat la mustață „șansa” de a se lipi de o pereche de cătușe și de o condamnare babană-babană în celebrul dosar „Poşta Română”, la final fiind achitat de un complet de judecată din care făcea parte și un magistrat incompatibil. Judecătoarea Rodica Cozma s-a aflat în stare de incompatibilitate în momentul în care s-a pronunţat în cauză. Mai pe înțelesul tuturor, achitarea lui Tudorică a fost realizată ca urmare a deciziei a doi dintre cei trei judecători din complet – Iulian Dragomir, un judecător apropiat de fostul său şef, Anton Pandrea, şi judecătoarea Rodica Cozma. La final, cel de-al treilea judecător din dosar, Francisca Vasile, a făcut opinie separată, susţinând că inclusiv fostul ministru al Justiţiei, recte ieșeanul nostru Chiuariu, ar fi trebuit condamnat. Dar asta-i o altă mâncare de pește… Prăjit, și cu multă mămăligă și mujdei! Acum Tudorică e alt băiat, mai spreiat, mai parfumat, mai imaculat și prezentat într-un nou ambalaj. Vom vedea însă dacă va fi de calitate și va corespunde. El, nu ambalajul. S-auzim numai de bine!

Don Corleone

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *