Un august în flăcări: Cine se încălzeşte pentru un post de ministru?

* dacă pentru cei mai mulţi dintre dumneavoastră urarea „Concediu plăcut” e cât se poate de potrivită în luna august, pentru leberali ea pare mai mult a înjurătură * prin Palatul cel Victorian se pregătesc schimbări, permutări şi remanieri, iar primii pe listă sunt meniştrii din Podu Roş

Guvernul_Romaniei_Palatul_VictoriaGândul remanierii guvernamentale îl bate tot mai tare pe premierul Bonta, odată cu apropierea lunii concediilor în armata bugetărimii. Dupe cum se ştie, luna august este una rezervată de când hăul pentru rectificări bugetare şi, pentru nemulţumiţii ori cârcotaşii de prin Guvern, pentru schimbare din funcţie. Aşa că, pe picior de plecare în concediu fiind, pe premerul Bonta l-o luat guriţa pe dinainte şi o anunţat deja că ar ave de gând să mai facă nişte permutări din pix, cu mânuţa lui, dară nu fără consultarea leberalilor, bineînţeles. Iar drept motivare, le-o şi cerut meniştrilor din subordine câte un raport de activitate personală, aşa, ca să aibă acoperire atuncea când o fi cazul. Oricum, dacă are vreo nemulţumire, Victoraş o anunţat deja că o să-i deie iute-iute de veste şi lui Crin, ca să nu afle iar din presă despre cine ştie ce aranjamente supterane.

Oricum, ca de obicei în ultimele luni, pe lista remaniabililor se află, din păcate pentru Iaşi, menistrul Reluţu de la Transporturi. De fapt, el s-ar putea să se remanieze chear sângur, dupe cum arată astrele Injustiţiei din ţărişoară. Păcat de el, că băiat tare bun mai era, iar Victoraş nu pierde niciun moment să-l perie de scame, că doară ş-o îndeplinit sarcinile de servici pe toate planurile. Oricum, tare ne e că, în orice situaţiune, Crin tot supărat o să fie, iar cu degetul tot aranjamentul lui Victoraş cu marinerul o să-l arate.

Fierbere mare în Podu Roş

Varujan_Vosganian_5Un alt ieşan (şi singurul rămas, de altfel) aflat în colimatorul şefului de la Guvernoi este poetul Varujan. Spre deosebire de colegul Reluţu, armeanul de la Economie e luat mai tot timpul la întrebări prin şedinţele de la Palatul Victoria, ba despre Oltchim, ba de Mechel, de parcă ploile din iulie ar fi revărsat peste ministerul său şi vreun morman de bănet, fără să-i fi declarat la Fisc.

Două nume, aşadar, şi o mulţime de posibilităţi ce decurg din aşteptata remaniere de august. Treaba e că, deocamdată, ferberea mare e printre leberalii ieşeni, care s-ar vedea dintr-o dată descoperiţi , cum se spune, în fundul gol, şi fără lider, şi fără doi miniştri cu oarece influenţă, şi fără oameni de pus în loc. Că, la o adică, dacă printre leberalii de la Bucureşti s-or găsi ceva nume de pus în ramă, arar găseşti nişte personagii mai de soi prin măgăoaia renovată, culmea, chiar cu bănuţu şi firmele lui Reluţu, din Podu Roş.

Schimbare, schimbare, dar pe cine punem în loc?

Am întors noi foile, am refăcut calculele, am întrebat în stânga şi-n dreapta, iar bărfitorii de ocazie înclinau spre derutatul Mozmanciuc drept posibil diriguitor de şpăgi şi licitaţi peste Transporturi şi construcţii de poduri şi podeţe. Cât despre înlocuitorul poetului de la Economie, aicea treburile îs mult mai încurcate, că parcă nici pe dentistul Crăciunelu nu-l credem aşa de as în economia gaudentului, nici pe finanţistul Gomboş nu-l vedem recitând vreo poezie ori interpretând vreo tocată la pian, pe ritmuri de macroeconomie aplicată.

Prin urmare, staţi pe fază, că până-n august nu mai e mult. Iar dac pentru cei mai mulţi dintre dumneavoastră urarea „concediu plăcut” e cât se poate de normală în această perioadă, pentru liberali ea samănă mai mult a înjurătură. Să le urăm totuşi succesuri, că viaţa merge înainte şi nu s-a născut nimenea menistru!

Miniştrii Transformers

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *