Voci puţine, politruci cu duiumul…

Câteva sute de ieşeni au ieşit, de ziua lui Eminescu, în stradă să protesteze. Deşi au strigat din toţi rărunchii şi au dat dovadă de bună creştere, fiind singurii din ţară care au solicitat autorităţilor autorizaţie pentru protest, ei abia au fost remarcaţi de televiziunile naţionale. Se pare că huliganismul şi anarhia sunt mai interesante pentru manipulatorii opiniei publice din Capitală. În plus, prezenţa unor personaje politice sau politruci locali a făcut ca numărul demonstranţilor să fie redus la câteva sute, arătând astfel că ieşenii dezavuează întreaga clasă politică, nu numai actuala putere.

Protestatarii ieşeni spre deosebire de cei din Bucureşti, s-au dovedit a fi mai paşnici, pe întreg parcursul manifestării neînregistrându-se niciun incident. Unul dintre slogane a fost chiar: „Fără violenţă!”.
Oamenii simpli, deşi puţini, au fost, cel puţin pentru unii observatori, cei care au dat tonul nemulţumirilor strigate în Piaţa Unirii:

“Traian Băsescu este sosia lui Ion Iliescu! Dacă nu îşi dă demisia, va avea soarta lui Ceauşescu. Lucrurile merg din ce în ce mai rău în această ţară şi nu cred că poporul român v-a sta cu mâinile în sân. Suntem conduşi de un choir!”, spune un protestatar.

“Am venit la protest pentru a-mi arăta nemulţumirea faţă de preşedinte. Vor să distrugă SMURD-ul, singura instituţie care mai funcţiona în România. Arafat e un model pentru toţi, a schimbat destinul românilor, iar acum vin toţi politicienii şi strică un lucru bun. Ruşine!”.

Ieşenii şi-au exprimat nemulţumirile şi faţă de taxa auto, de reducerea cu 25% a salariilor şi creşterea preţurilor din ultima perioadă. Protestele au continuat până târziu, participanţii anunţând că nu se vor opri, această manifestare fiind doar începutul unei… revoluţii. De catifea, sperăm!

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 25%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *