Astrele din cămară. Horoscopul gospodarilor

Spune-mi ce zodie eşti ca să-ţi spun ce murături să mănânci! Aşa-i că vi se pare ciudat? Nimeni n-ar fi crezut că şi murăturile se pun toamna în funcţie de zodie şi se degustă la fel. Dacă ţii neapărat. Dacă nu, îţi vezi de ritmurile tale şi pui la butoi ce îţi pică în mână sau după cum te ţine punga. Noi ne-am gândit totuşi să vă facem câteva recomandări, aşa că ne-am urcat în Carul Mare şi am purces într-o călătorie în jurul pământului, cu câte o oprire în dreptul câte unei planete şi zodii.Horoscopul_gospodarilor_legume_2

Berbecii nu pun murături. Ei nu sunt gurmazi, ci îngâmfaţi. Lor li s-ar potrivit totuşi  nişte pepene murat ori o căpăţână de varză ca să nu-şi rupă coarnele ori de câte ori se izbesc de pereţi. Firi vulcanice şi fără minte, ei nu prea se gândesc la agoniseală, nici la cămara bunicii. E suficient să ştie că există prăvălii din care îşi pot cumpăra orice vor.

Taurii sunt gospodari. Pentru ei, pregătirea conservelor este mai mult decât un ritual. Mai întâi vor verifica pe net toate mercurialele din lume, apoi vor coborî, agale, spre piaţă. Vor verifica legumă cu legumă, sac cu sac, apoi se vor târgui pentru fiecare leu cu precupeţele. Nu încercaţi să-i păcăliţi, că nu vă iese. Mai bine căscaţii ochii mari, că sigur veţi face afaceri proaste cu ei.

Gemenii îşi pun sorţul de bucătărie doar de ochii lumi. Bucuroşi că mai au un motiv de laudă şi de scornit poveşti, ei vă vor vântura pe sub nas toate verdeţurile şi legumele târguite de alţii, apoi vor face caz de cât au muncit şi, la final, vă vor ruga mieros să-i ajutaţi. Doar nu credeţi că-şi vor pierde timpul socotind vinetele pentru zacustă ori feliile de gogoşari din borcane.

Horoscopul_gospodarilor_legume_3Racii adună, că le place. Familişti convinşi, ei vor avea grijă să pună la păstrare tot ce îi poate ajuta să satisfacă gusturile celor din jur, dar şi ale lor proprii. Gogonele, conopidă, ardei iuţi, toate vor trece prin mâinile lor şi vor ajunge pe rafturile frumos decorate cu hârtie creponată. Ştiţi că le place dichisul, aşa că fiecare borcan cu magiun va avea trecută şi secunda la care s-a terminat procesarea prunelor.

Leii nu se vor atinge de cratiţă decât ca să dea ordine. Lor le sunt recomandate murăturile acre, dar acre tare, ca să le taie greaţa care îi apucă ori de câte ori se apropie de vreun amic de care nu mai au nevoie. Lor le pute totul în jur, aşa că aveţi grijă să spălaţi cu sârg butoaiele în care aţi ţinut varza în sezonul trecut, iar dacă vreţi să vă răzbunați pe ei, puneţi-i să le spele singuri. Cu siguranţă nu-i veţi mai vedea prin jurul vostru.

Fecioarele sunt în elementul lor. Cele cărora le place să bucătărească. Toamna este momentul în care se culeg roadele şi în care îşi garnisesc dulapurile ori congelatoarele. Le plac ardeii iuţi care le ajută să fie şi mai aprige la vorbă decât de obicei. Vreţi să fiţi prieteni cu o Fecioară? Un şirag de chiperi uscaţi le va face fericite, dar aveţi grijă că focul se va îndrepta înspre voi, sub forma unui şuvoi de crtici.Horoscopul_gospodarilor_legume_4

Balanţele vor gratis şi bun. Şi noi, dar nu ne dă nimeni. Murăturile pregătite de alţii sunt ideale pentru ifosele lor. Lor le sunt recomandate vinetele umplute cu varză, aşa cum le sunt şi ideile când vine vorba despre bucătărie. Cum credeţi voi că şi-ar putea păstra manichiura perfectă altfel decât departe de tocătorul de legume?

Scorpionii sunt zgârciţi când vine vorba despre poftele altora. Cu alte lor, în schimb, nu se joacă. Le plac legumele roşii, deci puteţi să-i bucuraţi cu gogoşari, pepeni ori kapia. Nu refuză niciodată dulceţurile şi sunt mari amatori de siropuri, cu care să-şi îndulcească poveştile de adormit copii pe care le oferă or de câte ori vine vorba să le ceri bani de coşniţă.

Săgetătorii n-au treabă cu cămara. Pentru ei este o mare dezonoare să le vorbeşti despre ardei copţi, varză murată, salată de sfeclă ori alte minuni pentru care orice Taur ar ucide. Anghinarea murată ar fi perfectă, fiindcă astfel ar simţi gustul amar pe care îl lasă partenerilor atunci când dispar în lume de zici că au sublimat, uitând să-şi respecte promisiunile.

Capricornii au cămara ticsită. Ei vor de toate, cât mai mult, în cantităţi astronomice. Pătlăgele vinete şi roşii, ridichi negre de lună, castraveţi pe care îi vând grădinarilor, de toate adună ca să ţi le vând la suprapreţ, că doar n-au muncit degeaba, nu? Le place hreanul, pe care îl mai confundă cu piperul, ca să ţi-l arunce în ochi atunci când nu eşti de acord să munceşti degeaba pentru ei.

Horoscopul_gospodarilor_legume_1Vărsătorilor le place să aibă. Nu ştim ce anume, dar ştim că le place să aibă de toate. Nu le cunoaştem gusturile, dar le vom afla în curând cu ajutorul dumneavoastră. Aşteptăm sugestiile la Poşta redacţiei, cu menţiunea „Sfaturi murătureşti pentru chiflele Vărsătorilor”. Sau sandwich-uri, dacă vă sună mai bine.

Peştii fac mereu mofturi când vine vorba despre mâncare. Le recomandăm supă de roşii, dreasă cu zeamă de varză. La cât de dificili sunt, cu siguranţă ne vor arunca peste masă castroanele cu murături, aşa că nu are sens să ne batem capul cu ei. Putem să le spunem preţurile de la supermarket. Orice li se va părea scump!

Cam acestea sunt sfaturile noastre culese de prin văzduhuri. Dacă ne-am apropiat de gusturile voastre, atunci e bine. Dacă nu, ne puteţi scrie la rubrica „Sugestii şi reclamaţii”, cu precizarea că gusturile se mai schimbă, aşa că nu e nevoie să anunţaţi şi Protecţia Consumatorului.

Plutonia Martinaş

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *