BÂRFE CU ŞTAIF. La aerohaltă, ca în gară la Vereşti

Deunăzi, am fost şi noi, în calitate de clienţi, la aerohalta ieşeană, aia de se lăuda Avoievodiţei că e mega modernizată. Şi-am rămas cu un gust amar: cine i-a zis aerohaltă, bine a mai poreclit-o. E cumva, cam ca gara din Vereşti, poate un pic mai curăţică. Două mari probleme. La „sosiri”, terminalul II, e o înghesuială de nedescris: hala despărţită în două, de nişte panouri oribile. În prima jumătate, ţi se face controlul documentelor, iar în cea de-a doua, aia de după panouri, e banda pentru bagaje. Un spaţiu îngust, meschin. Cam ca-n Vereşti. A doua mare problemă e cu parcarea. Flăcăii care o păzesc, foştii gardieni publici, sunt depăşiţi de situaţie. Aparatul de taxat pentru orele/zilele parcare era defect. Nu-ţi dădea rest. Iar dacă cumva aveai parcarea plătită prin agenţia de turism cu care ai călătorit în vacanţă, trebuia să te milogeşti de gardieni să-ţi prelucreze cardul de parcare. Asta dacă-i găseai. Într-un singur cuvânt, aspectul aerohaltei poate fi astfel definit: penibil.

Campanie cu prostioare pe Facebook: Fenomen de tot râsul pe care l-am constatat în ultima perioadă la mai marii urbei şi ai judeţului, indiferent de culoarea politică. Disperaţi să-şi facă imagine, zic ei c-au găsit „panaceul”. Zilnic, câte o postare festivistă, sforăitoare, pe pagina personală de Facebook. Că e vorba de ziua vreunei comune, de vreo inaugurare în oraş, de ziua drapelului, a imnului, a cepei ori a usturoiului, flăcăii se pozează şi postează repede pe Faceobook. De când neamţul a câştigat presedinţia cu ajutorul online-ului, acestei reţele de socializare i se atribui un rol mult prea mare decât merită. Mai ales dacă postezi porcărioare, pe care nu le bagă mai nimeni în seamă decât, poate, propriii atârnători.

Cine a trecut pe primul loc la bursă? Nu putem să nu revenim pe un subiect mai vechi, care tinde să se eternizeze, cel puţin până la primăvară: cine va fi candidatul leberarilor la alegerile pentru primărie. Cică, de pe ultimul loc la bursa pariurilor a trecut fix pe primul loc dom’ profesor Mitică. Cum aşa, ce l-a recomandat peste noapte? Explicaţia e una extrem de simplă: ca să oprească luptele intestine din filială, la Bucale s-ar lua în calcul nominalizarea lui dom’ profesor. Alo, domnilor din Capitală, credeţi că prin această mutare veţi aduce liniştea la sediul din Podu Roş? Nici pomeneală, abia atunci vor începe luptele adevărate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *