Bârfe de culoare, detaliile sunt clare

Cel mai râvnit fotoliu din târg: Îmbulzeală la ciolan, cum numai la liberarii cei galbeni se mai întâlneşte. Cică băieţii îs chitiţi să pună locul pe fotoliul de prifect ce tocmai s-a liberat. Unii de pe la alte gazete dau pe surse că însuşi prifectul stripper şi-ar dori iar această funcţie. Intoxicare, vă zicem noi, stripperul vrea să fie dipotat de la toamnă. Ei, dar revenind la funcţia asta de prifect ce tocmai a rămas fără ocupant, zice-se că ar fi vreo două nume din haita lupilor tineri liberari care s-ar băga la combinaţie. Problema e că niciunul nu are statul de funcţionar public. Atunci, la şcoală băieţi, nu la întins mâna. Problema e că efortul pare prea mare pentru un mandat de prifect care, în cel mai bun caz, va avea vreo 11 luni.

Un deputat are prieteni agramaţi: În încercarea disperată de a rămâne cât de cât în atenţia publică, doftoraşul deputat, care nu mai are trecere nici la televiziuni cu vrăjelile lui, combate vârtos pe net. Mai exact pe pagina personală de socializarea. Beleaua-i însă mare. Acolo atrage îndeobşte numai agramaţi, unul şi unul. De-un exemplu, vorbind despre spitalul de urgenţe care nu se mai face, un cititor propune ca moldovenii să iasă în stradă. Un prieten virtual de-al doctorului îi răspunde: „Cine sa iasă? Stăm ca prostii în casă si ne uităm l-a tv. Anul viitor m-ai candidezi la locale?”. Probabil de ruşine, domnul doctor deputat nici n-a mai răspuns. Păi, coane, cu oameni din ăştia vrei tu să dai lovitura în politică?

Cei mai cinstiţi angajaţi la stat: Managerul general de la ApaChioara e un băiat bun, care cică suflă şi-n iaurt, numai să nu se ardă. Speriat de recentele raiduri ale parchetarilor ce caută spăguţa din contracte, managerul ApaChioara jură cu mâna pe inimă că nu pune mâna pe niciun bănuţ. Nimic. Zero. Aşa o fi, dom’le, că prea le spui cu foc. Noi altceva vrem să te întrebăm. La contractele astea de sute de milioane de euro, bani europeneşti, poţi garanta că niciun subordonat din eşaloanele doi şi trei nu s-a lins deloc la botic cu nişte miere? Au lăsat să curgă milioanele pe robinet şi n-au filtrat ei nimic? Să fie, aşadar, cei mai cinstiţi din toată ţara? Mira-ne-am!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *