Blestemul cămăşii necălcate

Ioan Barliba

Ioan Barliba

În sfârşit, consoarta lui Ioan Bârliba – economistul pesedist plantat pe post de director al Spitalului Sf. Spiridon – a intrat la idei. Unde şi cu cine şi-o fi boţind jumătatea ei păroasă cămaşa la serviciu? Îi spunem noi: muncind în brânci la contractele cu Casa de Asigurări şi la cele cu furnizorii de medicamente! Cine insinuează că ar avea ceva aventuri amoroase minte cu neruşinare şi e musai să fie dat în judecată pentru calomnie! Cu toate acestea, managerul Bârliba zice că a fost ameninţat de nevastă cu divorţul, tocmai din cauza cămaşilor pe care le poartă: călcate la intrarea în spital şi boţite la ieşirea din tură. Drept răzbunare, Bârliba ne-a ameninţat reporterul care pe bună dreptate a întrebat cât de competent poate fi un manager de spital universitar dacă nu e capabil să-şi calce măcar o cămaşă ca lumea. „Am să te blestem! Un blestem pe care nu îl vei putea duce. Uit

ă-te la mine, că sunt fiu de preot”, a urlat Bârliba.

Fiind vorba de o ameninţare venită pe filieră divină, redacţia Bârfa nu va face plângere penală la Parchet, dar îşi rezervă dreptul de a da nişte acatiste la Mitropolie.

Notă: ce dracu, nea Ioane, ia-ţi şi mata un fier de călcat la birou! Cum termini treaba, dai jos cămaşa, o mai calci o dată şi nu te mai întreabă nimeni de ea când ajungi acasă!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *