CSMU Poli Iaşi a scăpat de Sichitiu

Grigore Sichitiu

Grigore Sichitiu

Preşedintele executiv al echipei CSMU Poli Iaşi, Grigore Sichitiu, şi-a dat seama, în cele din urmă, că nimeni nu-l mai vrea la gruparea din dealul Copoului şi a luat decizia de a se despărţi de formaţia de unde a păpat bani frumoşi, din vara anului trecut şi până acum.

Venit cu surle şi trâmbiţe şi cu proiecte răsunătoare, mai ceva ca la Barcelona sau Manchester, s-a dovedit până la urmă că de Sichitiu era doar numai gura, niciunul dintre „marile“ sale proiecte nefiind pus în practică la o formaţie care de „socios“ sau loc de joacă pentru copii ai căror părinţi vin la meci mai avea nevoie.

O şedinţă furtunoasă

Deşi ameninţa de multă vreme că părăseşte Copoul, nimeni nu-l băga în seamă pe Sichitiu, care s-a aflat în situaţia antrenorului Ionuţ Popa, de la sfârşitul primului mandat în Copou, când a avut surpriza să constate că demisia i-a fost acceptată imediat.

Cam aşa s-a întâmplat şi la şedinţa Consiliului Director al CSMU Poli Iaşi, când nimeni nu a încercat să-l convingă pe Sichitiu să rămână. Şi, când spunem nimeni, ne referim şi la primarul Gheorghe Nichita, care a luat parte la această întâlnire, deşi acesta „nu are nicio legătură“ cu gruparea, după cum chiar el spune cu orice prilej…

Au căzut la pace

Hotărât să plece de la Iaşi, după cum spune chiar el, Sichitiu a venit la şedinţa Consiliului Director şi cu o demisie în buzunar, în cazul în care cineva s-ar fi rugat de el să rămână şi nu ar fi acceptat ca despărţirea să fie cu acordul părţilor.

Numai că, toată lumea a fost bucuroasă să scape de cel care a păpat banii Iaşului fără să facă aproape nimic din vara anului trecut şi până acum.

„Am decis să plec de la Iaşi. Comitetul Director a fost de acord să ne despărţim prin acordul părţilor, aşa că nu mai sunt preşedintele acestui club. Urmează ca în aceste zile să predau tot şi să ne despărţim. Sincer, acum, regret că am venit la Iaşi“, a spus cel care din vară şi până acum a petrecut cel mult două-trei zile pe săptămână în Iaşi, în restul timpului aflându-se acasă, în Bucureşti, loc unde se ducea şi de unde venea cu avionul, pe banii clubului.

Săgeţi aruncate către Nichita

Vulpe bătrână şi cu mulţi ani petrecuţi prin fotbalul mare, de unde a stors cât a putut, Sichitiu, a preluat şi el placa „primarul nu a vrut promovarea în acest an“, fără a pronunţa însă numele acestuia.

„Am făcut la Iaşi o echipă de liga a doua, care chiar s-a bătut la promovare. În retur, după un început bun, am început să fim atacaţi, iar atmosfera la echipă s-a stricat. Aceste atacuri au destabilizat echipa, iar jucătorii au înţeles că la Iaşi nu se vrea promovarea. Alături de echipă ar trebui lăsaţi să vină şi nişte oameni de afaceri, pe lângă banii primiţi de la Primărie“, a precizat Sichitiu, care a mai lăsat de înţeles că la Iaşi primarul doreşte „oameni supuşi, executanţi, care să accepte să fie conduşi“, în timp ce el a venit să conducă, pentru că asta este meseria unui preşedinte de club, nu „să asculte poruncile altora“.

Anghelache vrea banii

O altă problemă cu care se confruntă clubul ieşean, acum după ce a scăpat de Sichitiu, este suma pe care o solicită Constantin Anghelache, cel care chipurile a salvat Iaşul fotbalistic prin oferirea locului echipei Tricolorul Breaza, din liga a II-a.

Potrivit celor declarate de preşedintele Consiliului Director, Leonida Antohi, până pe data de 9 mai, trebuie găsită o soluţie pentru a se achita măcar o parte din restanţele către Anghelache, care face presiuni tot mai mari să i se plătească aproximativ 100.000 de euro. Această sumă reprezintă datoriile pe care le avea Tricolorul Breaza înaintea fuzionării cu AS Navobi, fuziune în urma căreia a rezultat CSMU Poli Iaşi.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *