Cum pot fi prostite zodiile. Horoscopul credulilor

O veste venită de curând de prin târg ne-a arătat, încă o dată, cât de uşor pot fi păcăliţi oamenii. Dacă ştii cum să-i iei şi să le faci să vibreze corzile sensibile, faci ce vrei cu dânşii. Poţi chiar să-i răpeşti, aşa cum s-a întâmplat cu o jună farmacistă din Tomeşti. Craiul a fost un flăcău taximetrist, care s-a crezut în Vestul Sălbatic şi a furat-o moldoveneşte peste ochi. Ne-am gândit să vă venim în ajutor şi să vă oferim câteva sfaturi astfel încât să nu fiţi victime niciodată.Horoscopul_credulilor_3

Berbecului degeaba îi spui. El tot pe a lui o ţine, ba se crede şi şmecher şi vrea să te păcălească. Dragi încornoraţi fuduli, să ştiţi că niciodată nimeni nu păcăleşte pe nimeni, aşa că aveţi grijă la snoavele pe care le turnaţi celor din jur.

Taurul ia periodic ţepe în dragoste şi arată că vorba aia cum că „Banii n-aduc fericirea, dar o întreţin” este valabilă. Uşor de cucerit cu o tochitură, pot fi momiţi cu o prăjitură acrită cumpărată de la prima tonetă ori cu vreun măr tras în zahăr ars, târguit de la ţigănci. De răpit e cam greu, fiindcă sunt corpolenţi, dar puteţi încerca dacă aveţi la dispoziţie un TIR.

Gemenii nu se lasă ei aşa de uşor prostiţi. Ei sunt mincinoşii zodiacului, aşa că sigur vor negocia cu răpitorii ori vor fi ei înşişi cei care vor cere recompensa. Cum pot fi păcăliţi? La fel ca oricare dintre noi atunci când ni se spune că suntem frumoşi, deştepţi şi avem o siluetă de vis. Cu vrăjeală !

Horoscopul_credulilor_2Racii sunt emotivi, aşa că, dacă vreţi să-i duceţi cu zăhărelul, nu va fi greu în primele zece minute. Depinde ce le cereţi, fiindcă ei vor şti exact ce vă vor da: nimic sau vreun damf de bere stătută, fiindcă e greu să-i ţii departe de udătură atunci când zac pe uscat.

Leii pot fi cumpăraţi cu câteva bucăţi de stică, mărgele ori cioburi de oglindă. Important este să li se spună că mai tari decât ei nu este nimeni, că sunt olimpienii lumii şi galacticii cosmosului şi deja puteţi suna după recompense, inclusiv pe ei. Nu lasă niciodată din mână o bucăţică bună de muls laude şi lacrimi de ciudă că iar a fost păcălită. Le place să fie scărpinaţi pe spinare şi adorm uşor dacă le torci la ureche. Şoapte calde, nu zurgălăi!

Fecioarele pot fi uşor prostite cu munca. Robace, firi obişnuite să tragă din greu chiar dacă nu-i nevoie, promite-le că le vei arăta cel mai greu bolovan şi-l vor muta din loc fără să le ceară nimeni. Au şi ele motiv să se simtă bine în afara momentelor în care critică de mama focului.

Balanţa se va legăna de pe un picior pe altul, se va hlizi prosteşte în oglinda ochilor, apoi va pleca pleoapele în aşteptarea negociatorului pe care speră să-l prostească, aşa cum le stă în fire. Pot fi cumpărate cu un elastic pe care să-l agaţe de glezna răpitorului, pe care să-l tragă înapoi ori de câte ori simte nevoia de a cuceri o pradă uşoară.

Scorpionii nu prea cad în plasă. Ei sunt de cealaltă parte, a haiducilor. Stau la cotitură până prind prada, apoi o storc de vlagă. Rareori pot fi învinşi şi atunci doar când vor ei. Dacă vrei să le pui capac, trebuie să-i striveşti emoţional. E un secret pe care puţini îl cunosc.

Horoscopul_credulilor_1Săgetătorii vor cere amănunte de la răpitori, apoi se vor gândi dacă le va plăcea să fie păcăliţi, apoi se vor întreba cât timp vor sta în captivitate şi-şi vor face planuri de călătorie pentru când vor ieşi la lumină. Rucsac au, cu rolele merg bine, nu le mai trebuie nimic.

Capricornii au o problemă în sensul că se vor urni greu din loc şi când vor trebui să urce în maşina celor ce vor să-i prostească, şi atunci când vor trebui să coboare. Pentru ei, nu orice destinaţie este bună, aşa că asiguraţi-vă că aveţi un atlas la îndemână când vreţi să le răpiţi libertatea.

Vărsătorii se vor gândi imediat la umanitate, aşa că vor accepta să le fie acoperiţi ochii. Oricum ştiu să privească printre urzeli, deci sunt pe jumătate salvaţi.

Peştii vor rosti o rugăciune, apoi se vor resemna. Aşa a fost karma şi cine se poate opune?

Dragii noştri, noi am încercat să vă fim de folos. Dacă nu am reuşit, nu vă supăraţi, că nici nouă nu ne ies mereu pasienţele.

Plutonia Mărtinaş

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *