„Dușmanul Cordunenilor” a fost avansat la Parchetul Curții de Apel Iași

„Să curgă râuri-râuri de șampanie Courvousier și să ne ia mințile cel mai bun prieten al omului: whisky-ul Jack Daniel’s”. Aceasta a fost se pare deviza simplă, dar eficientă, a membrilor clanului Cordunenilor care, săptămâna trecută, au chefuit nevoie mare, de bucurie că au scăpat de dușmanul lor de moarte: procurorul cel fără de frică, Vasile Chifan. Surse informate și bine ancorate în lumea cea pestriță ori porumbacă de Bahlui (n.r. – evident ne referim aici la „păsările de noapte” care rup cluburile ieșene indiferent de anotimp și climă) ne-au șoptit șăgalnic în urechi că familionul cel imens al Cordunenilor este atât de bucuros în ultimul timp de parcă vreunul dintre ei ar fi câștigat câteva milioane bune de euro la Loto 6 din 49. Euforia interlopilor ieșeni, ajunși mai celebri decât unii protagoniști principali din filmele de la Hollywood, nu provine însă din faptul că au mai tras vreo țeapă cuiva ori au mai comis vreo găinărie pentru a asigura traiul decent și lipsit de griji al clanului, ci din faptul că au scăpat definitiv de omul care le instrumenta dosarele penale. Mai precis, procurorul Vasile Chifan, cel care făcea scurtă la mână semnând ca pe bandă rulantă mandatele de „Dușmanul Cordunenilor” a fost avansat la Parchetul Curții de Apel Iașiarestare pe numele membrilor clanului, a plecat, pentru trei luni de zile (n.r. – unii spun însă că până la pensie), de la DIICOT Iași, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel. Cu alte cuvinte, acesta ar fi fost promovat grație unor rezultate profesionale. Unele voci mai cârcotașe arată că însăși încătușarea Cordunenilor și trimiterea acestora în judecată ar fi contribuit din plin la avansarea anchetatorului Vasile. Este de notorietate faptul că peste 90 la sută din dosarele penale în care sunt implicați membri ai clanului Cordunenilor au fost instrumentate de către Chifan, drept pentru care acesta din urmă ar fi fost declarat „persona non grata” de interlopi. În urmă cu câțiva ani, tartorul familiei Corduneanu, Costel, a recunoscut în mod public că „există o stare de dușmănie între procurorul Vasile Chifan și membrii clanului Corduneanu, iar toate dosarele lor sunt făcute de acest anchetator”. Însă, cu toate presiunile și amenințările interlopilor, Vasile nu a cedat câtuși de puțin, ba chiar și-a făcut treaba cu și mai mare dăruire și profesionalism. La un moment dat, pentru a asigura protecția familiei, în timpul efectuării unor cercetări penale care-i viza pe aceiași Corduneni, procurorul a fost păzit zi și noapte de mascații Poliției, nu înainte de a-și trimite soția și rudele de gradul unu într-o altă regiune din țară, metoda fiind copiată din celebrele filme americane cu gangsteri. „Nu este niciun impediment pentru mine să instrumentez dosarele în care sunt inculpați Cordunenii”, obișnuiește să spună mereu procurorul Chifan.

În război permanent cu cel mai feroce clan interlop din țară 

Amintim că, în urmă cu trei ani, procurorul Vasile Chifan a trimis în judecată cel mai feroce clan al Iașului: Cordunenii. Într-un rechizitoriu de cca 900 de pagini, 27 de membri ai grupării au fost acuzați de fraude bancare și imobiliare, trafic de persoane, spălare de bani și șantaj. Anchetatorul vorbeşte de prejudicii uriaşe, de ordinul milioanelor de euro. De exemplu, numai de pe urma reţelei de hoţi implementate în 34 de ţări, membrii clanului ar fi obţinut circa 1,65 milioane de euro. De pe o altă filieră, cea a creditelor cu bani falşi, prejudiciul a fost calculat la 500.000 de euro. Pe 15 martie 2010, la Tribunalul Iaşi a avut loc un episod unic în justiţia din România. Duşi în faţa judecătorilor pentru prelungirea arestării preventive, cei şase fraţi Corduneanu şi acoliţii lor au îmbrăcat tricouri pe care scria: „Vrem dreptate! Nu vrem să fim judecaţi sub presiune”. Tot atunci, mai mulţi susţinători ai interlopilor au protestat în sala de judecată. Ulterior, dosarul penal a fost strămutat la Tribunalul din Maramureş. Urmare a activității fructuoase a ieșeanului, în iulie 2010, cu prilejul sărbătoririi „Zilei Justiției”, Laura Codruța Kovesi, pe atunci procurorul general al României, i-a transmis lui Vasile Chifan un mesaj de felicitare și mulțumire pentru toate eforturile depuse în realizarea actului de justiție. Bravos, domn’ procuror! De oameni din ăștia ca matale are nevoie țara și românii pentru a scăpa definitiv de corupți, tâlhari, hoți, criminali, haimanale, escroci, curve și interlopi!

Procurorul Corrado Cattani

3 comentarii

Lasa comentariu
  1. Elena

    Il cunosc de cand eram copii, e un om deosebit, extraordinar de muncitor. Loial .
    Respect pentru oameni ca el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *