Facultatea de Drept UAIC

După o absenţă de câţiva ani, proba la Limba Română, eliminatorie în alţi ani, îşi dovedeşte din nou necesitatea în contextul admiterii la Facultatea de Drept.

Probabil că şi profesorii s-au săturat de inepţiile „geniilor” care au intrat de-a valma la Drept în anii anteriori, şi care acum fac dovada unor exprimări gramaticale de râsul curcilor (pardon, al judecătorilor din instanţe şi al presei). Greşeli cum ar fi confuzia „drepturilor reale” (adică cu banu’ în mână), „inalienabil” (adică fără extratereşti) „situri arheologice” (parcă are legătură cu pagina de web,nu?) sau „moştenitori precari” (adică vai de mama lor!) ori „cauţiune” (aia de la Penal). Astfel încât, de anul ăsta, proba la Română va reprezenta jumătate din media finală, aşa, ca să nu mai intre toate odraslele de bani gata la facultate.

Dacă, totuşi, printr-un efort de minte luminată, vor reuşi să mai dea şi licenţa, anunţăm părinţii să mai pregătească şi şpaga pentru Barou. Vorba ceea: „şăf nou, preţuri şi mai bune!” Că doar n-o sta copilul şomer cu diploma în mână, portar la vreun hotel de-a lui tac’su!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *