Fostul prim-ministru a dat în mintea copiilor. Mesajul lui Boc pentru ardeleni: „Make children, not war”

Scârbit până-n măduva oaselor de politica mare şi războaiele de la Bucale, fostul premieraş Emil Boc a decis să se îngroape definitv între dealurile Feleacului, unde are de gând să rămână în istorie drept cel mai prolific primar pe care l-a dat vreodată Clujul. Aşa că, după ce l-am văzut refuzând candidaturi la şefia muribundului PDL, dar şi în fruntea oastei dreptacilor de la Cotroceni, Boculeţ a decis să se ocupe de lucruri mai pământene, mai palpabile, dar nu din acelea de care s-a ocupat moştenitorul său interimar Sorin Apostu, că acolo miroase a pârnaie. Nu!

Emil Boc conduce tramvaie şi autobuze nou-nouţe, Emil Boc se bate cu perne în centrul oraşului şi, mai nou, Emil Boc dă sfaturi despre cum se fac… copiii! Emil_Boc_caricaturaCel puţin aşa a sunat îndemnul primarului de pe Feleac mai zilele trecute, când le-a ordonat clujenilor „Faceţi copii!”, că de crescut ne ocupăm noi. Să nu credeţi acuma că Emilaş al nostru şi-a luat o jumate de normă şi ca baby-sitter, deşi nu ar fi chiar imposibil să-l vedem schimbând pelincuţe şi jucându-se cu prichindeii de-a „Cucu-Bau”. Emil Boc promite însă creşe şi grădiniţe, astfel încât clujenii să aibă unde să-şi lase progeniturile atunci când sunt preocupaţi de creşterea PIB-ului local.

Asta după ce, în urmă cu vreo patru ani, punea mâna pe coasă şi era gata-gata să taie din alocaţii, indemnizaţii de creşterea copiilor şi concedii de maternitate, de credeai că păgânul Attila Cuceritorul s-a instalat la Palatul Victoria şi nu un ardelean cumpătat.

Aşa că, la sfatul cu făcutul copiilor, noi, ca bârfitori gârboviţi ce ne aflăm, nu ne-am grăbi aşa de tare. Doar dacă fostul premier nu vine la pachet şi cu vreo ofertă de nerefuzat, adică nişte CD-uri cu instrucţiuni explicite şi vreo pilulă-două din acelea albastre, ca să avem demaraj atuncea când ne punem pe treabă. Hai, succesuri şi mare atenţie! Nu vă aruncaţi cu capul înainte!

Love Parade

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *