Mii de copii vor să se facă poliţişti

Punct ochit, punct lovit pentru poliţiştii ieşeni! Cel puţin 100 de copii au fost convinşi să îmbrace uniforma de comisar atunci când vor creşte mari. Măcar pentru o perioadă de timp.

Cu ocazia „Zilei Porţilor Deschise”, organizată la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi, micuţii au avut ocazia să admire exerciţii ale câinilor antrenaţi, folosiţi la intervenţii speciale, şi au rămas cu gura căscată la demonstraţiile de imobilizare a adversarului, oferite de către poliţiştii din  cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă (SIR).

„Mascaţii” dau bine la public

Comisarul Mădălin Ţăranu, coordonator al Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Poliţiei Iaşi, a fost cel care a prezentat copiilor un scurt istoric al Poliţiei Iaşi şi  le-a dat voie apoi, la finalul demonstraţiei, să urce în maşina de la rutieră. Doar de girofar nu au avut timp să se atingă, grăbiţi fiind să se minuneze de armamentul din dotarea poliţiştilor.

“Cel mai mult mi-au plăcut mascaţii”, spune unul dintre copiii prezenţi la eveniment. Fără a şti însă că, cei care lucrează în cadrul SIR, o fac mai mult din pasiune. “Pasiune, pură pasiune”, spune un “cagulat”. „ Îmi place ceea ce fac, dar din păcate, salariul este foarte mic”. Acesta mărturiseşte şi că sentimentul de frică nu mai există: “Poate am avut un sentiment de genul acesta la început, a existat o reţinere, dar cu timpul te înveţi, te iei cu rutina. În caz că un coleg din grup nu e în stare să intervină sau se pierde în timpul acţiunii, acesta este izolat de către ceilalţi din echipă care îşi fac treaba mai departe. Oricum, cei care nu fac faţă unei intervenţii, de obicei renunţă de tot la munca de poliţie”.

Cum poţi deveni luptător de elită?

Am putut afla şi faptul că cei care vor să se înscrie în SIR trebuie să vină deja cu un bagaj de cunoştinţe şi ceva experienţă în oricare stil de luptă „Aici nu vii fără să ştii nimic, din contra. Foarte mulţi, înainte de a se încadra, au făcut performanţă în sport. Ne instruim foarte mult şi avem foarte multe antrenamente ca să ne mărim constant gradul de eficacitate. Iar ca să excelezi, îţi trebuie cel puţin patru ani de experienţă în cadrul SIR, dar ca să fii foarte bun…măcar 15-20 de ani şi o pregătire continuă”.

Poate, dacă poliţiştilor le-ar fi recunoscute cu adevărat meritele şi ar fi apreciaţi ca adevăraţii garanţi ai siguranţei publice, multora le-ar fi uşurată într-adevăr munca şi s-ar putea dărui în totalitate activităţii lor, fără a fi îngrijoraţi de datoriile din bancă sau costurile la întreţinere.

Siguranţă şi încredere nu este doar un slogan, ci un mod de viaţă pentru unii angajaţi ai Poliţiei Române care se dăruiesc în totalitate acestei meserii considerată, cândva, nobilă.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *