Palatul de Justiţie, în doliu

Judecătoarea Nelly Pascal a pierdut definitiv lupta cu o boală cumplită

Cunoscuta judecătoare ieşeană Nelly Pascal, în vârstă de 57 de ani, a trecut în nefiinţă, în urma unei boli devastatoare care reuşise să-i transforme anii de pensie într-un adevărat calvar. Fostă avocată în Baroul Iaşi timp de un deceniu, Pascal a apărat de-a lungul vremii nume sonore din peisajul infracţional ieşean, printre cei care au beneficiat de serviciile avocaţiale numărându-se afaceristul Cristi Maftei, inculpat în celebrul dosar penal „Mită la prefect”, alături de ex-prefectul de Iaşi Radu Prisăcaru.

Nelly Pascal şi-a câştigat multe simpatii în rândul colegilor de breaslă, şi nu numai, în cursul anului 2007 când s-a luptat de una singură cu reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii care-i puneau beţe în roate atunci când se hotărâse să renunţe la avocatură şi să treacă în cealaltă tabără, cea a judecătorilor. Considerând că este un caz clar de discriminare, Pascal a acţionat în judecată CSM-ul şi a sesizat apoi şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Ulterior, după un deceniu de avocatură, femeia a îmbrăcat roba de magistrat la Tribunalul Vaslui. După numai doi ani de profesie, a fost lovită însă de o boală necruţătoare, fiind nevoită să se pensioneze pe motive medicale. Dumnezeu să o ierte!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *