Pamflet: Fetele de aur pe care Iașul le-a dat Capitalei

O particularitate a staţiei Pro Tv Iaşi e că a furnizat dintotdeauna doar blonde de succes către sediul central din Bucureşti. Primul transfer important a fost al Oanei Andoni, urmat de cel al Iuliei Vântur. Anul trecut, o altă blondă a Pro Tv Iaşi, Bianca Lăpuşte, a luat drumul Capitalei, ea având un alt punct comun cu Vântur, ambele împărţindu-l pe Marius Moga ca vremelnic iubit. Cu tot avântul noii generaţii care vine din urmă, Vântur şi Andoni îşi menţin constante cifrele de audienţă. Recent, aflându-ne în cabina de machiaj a ştirilor Pro Tv, am surprins un dialog telefonic dintre Oana, aflată în Bucureşti, şi Iulia, vânturându-se prin Cipru, în curtea Fermei Vedetelor.

Oana Andoni – Iulia, ce faci, fată, cum merge treaba printre măslini?
Iulia Vântur: – Bună, Oana! Păi, e bine, nu mă plâng. Primesc mereu noi concurenţi, să facem spectacolul mai dinamic.

O.A.: – Tu numeşti spectacol vrăjeala pe care o faci acolo, printre capre şi măgari? Ai o părere prea bună despre tine, zău aşa.
I.V.: – Mda, dacă m-ai sunat ca să mă jigneşti, să ştii că n-ai să reuşeşti. De câteva săptămâni, am început un program special de meditaţie zen care mă apără de oameni răi ca tine. Noroc cu Salman, care mi-a trimis nişte CD-uri cu muzică de relaxare, o minune! Cică e folosită de fachiri ca să nu simtă cuiele din pat.

O.A.: – Bravo, înseamnă că dormi fără probleme pe scândurile din coştereaţa aia cipriotă. Totuşi, nu crezi că a venit vremea să-ţi doreşti ceva mai mult decât escapade de doi lei printre buruienile unei insule prăpădite?
I.V.: – E clar că eşti invidioasă! Sincer, nu mă aşteptam de la tine la aşa ceva. Suntem ieşence şi blonde amândouă, ar trebui să ne avem ca surorile.

O.A.: – Bine, bine, ia-o mai uşor, glumeam şi eu. Crezi că pentru mine e uşor să-mi stric weekendul venind la serviciu şi prezentând nişte ştiri la care nu se uită nimeni? Asta în timp ce scorpia aia de Esca s-a înţepenit în fotoliul de prime time, de n-o mai dă nimeni la o parte?
I.V.: – Ai dreptate, te înţeleg, eşti şi tu stresată. Dacă vrei, îi spun lui Salman să-ţi trimită şi ţie ultimul album A Cappella al maimuţelor din jungla Kwashili. Vei căpăta puteri supranaturale, te asigur. N-o să-ţi mai trebuiască prompter, vei citi direct din gândurile telespectatorilor.

O.A.: – Da, bine, văd că ai idei. Aşa e când stai şi freci ambrozia pe insulele zeilor. Oricum, când te întorci, adu-mi nişte curmale sau smochine, sau ce-o mai creşte pe acolo. Bananele poţi să le păstrezi pentru maimuţele lui Salman, să-şi dreagă vocile şi să scoată alte hituri de succes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *