Pentru patrie şi popor. Jurnalul unui tânăr activist PP-DD (III)

„Mi-am început săptămâna într-o pasă mistică. I-am spus Doiniţei că am un mesaj foarte important pentru domnul Dan. Mi-a făcut legătura cu dumnealui. Eram foarte emoţionat, dar nu mai puteam ţine în mine! I-am zis «bună ziua» şi i-am transmis mesajul dintr-o suflare: „Domnule preşedinte Dan Diaconescu, dumneavoastră sunteţi precum Moise, conduceţi poporul în exil!” A rămas pentru câteva clipe tăcut, interzis precum OTV – ul, aş îndrăzni să spun. Într-un final, mi-a răspuns: „Băiete, nu te cunosc, dar avem nevoie de oameni ca tine. Du-te la Bucureşti, facem un miting de protest împotriva CNA, la un an de la interzicerea postului OTV. Prezenţa ta e necesară acolo!”.

Ghidat de Oajdea
A doua zi coboram în Gara de Nord. L-am rugat pe un taximetrist să mă ducă la mitingul pro OTV. După ce a circulat pe 827 de străzi, m-a lăsat în faţă la Pro TV şi mai uşor cu 200 de lei. L-am sunat pe domnul deputat Oajdea, să-mi dea coordonatele locului unde trebuia să ajung. A fost prompt, oferindu-mi instrucţiuni complete: latitudinea, longitudinea, constanta lui Planck, înclinarea orbitală, conjuncţia, paralaxa. Să mai zică gurile rele că s-a dus degeaba la congresul de astronomie de la Beijing! Eroarea de localizare a fost infimă, decât de trei kilometri, conform aprecierilor unui localnic. Am remediat-o rapid, prin intermediul unui aurolac care mi-a arătat o scurtătură prin sistemul subteran de termoficare.

Ioana d’Arc a OTV
Când am ieşit la suprafaţă, eram la fel de mizerabil precum Jean Valjean, fapt ce mi-a sporit apetitul revoluţionar. Nu neg că speram să o întâlnesc la miting pe Magda Ciumac, pe care o consider o adevărată Ioana d’Arc a OTV – ului. Aveam şi o lozincă pregătită în sensul ăsta: „OTV fără Magda Ciumac, e ca cafeaua fără caimac!” Ajuns în piaţă, am întâlnit un grup compact de oameni căruia i m-am alăturat imediat, vesel şi cu chef de glume. Mi-am luat-o peste ceafă în secunda doi, pentru că ordinul era să fim bacovieni. Pentru un tânăr entuziast ca mine, asta era sinonimă cu cenzura şi opresiunea totalitară. Aşa că m-am suit pe un stâlp şi am strigat: „Domnul Dan Diaconescu este fericirea celor care-l iubesc, tristeţea celor care-l urăsc, stresul celor care-l invidiază!”. Recunosc, văzusem chestia asta pe Facebook, dar nu aveam timp pentru improvizaţii. Speram într-o reacţie entuziastă a grupului cenuşiu. S-a auzit doar o voce: „Băgaţi-l pe tâmpitul ăla-n dubă!” Seara, m-am întors mândru la Iaşi. De la atâtea vânătăi, eram o flacără violet. Dovadă mai mare că iubesc partidul ăsta nu cred că există!”

(va urma)      

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *