Trăim în Absurdistan: GARDĂ FĂRĂ MEDICI

Hipocrate este considerat părintele medicinei şi a fost cel mai cunoscut şi respectat medic al Greciei antice. Jurământul lui Hipocrate reprezintă codul moral al oricărui medic în exercitarea profesiei sale de-a lungul vieţii. Acest jurământ este rostit şi în prezent de toţi absolvenţii universităţilor de medicină, adică de viitorii medici. Multe din principiile acestui jurământ sunt și astăzi valabile, ca păstrarea secretului profesional sau interzicerea relațiilor intime cu pacienții. Altele sunt subiecte controversate, cum ar fi interzicerea avortului sau a eutanasiei. De departe cel mai important paragraf din jurământul lăsat moştenire de renumitul medic grec vizează dăruirea unui doctor faţă de pacientul său. “Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă”, aşa spun toţi medicii la învestire. Însă, dacă s-ar trezi în vremurile de astăzi renumitul Hipocrate, mulţi medici ar rămâne fără slujbă. Şi noi credem că pe bună dreptate.

De serviciu, doar în acte
Exemplu avem cazul gravidei care a ajuns la o maternitate din Iaşi şi nu a avut cine să o trateze. Asta pentru că medicul care era de gardă în acea noapte nu era în spital. Mai grav este însă că nu este singurul medic din Iaşi, sau din România, care nu se află în spital atunci când figurează în acte ca fiind de gardă. Mulţi medici se înscriu la gărzi doar pentru o leafă mai mare. Munca lor este suplinită, din păcate, de medicii rezidenţi care visează la o carieră sau, în cazuri şi mai rele, de către asistenţi. Gărzile realizate doar pe hârtie sunt deja un fenomen îngrijorător. Medicii stau liniştiţi acasă, iar liniştea lor este deranjată doar într-un caz de urgenţă extremă. În rest, mulţi pacienţi care ajung noaptea pe un pat de spital sunt nevoiţi să aştepte până dimineaţă să fie consultaţi de un medic specialist. Pe timpul nopţii sunt trataţi adesea de medici rezidenţi sau de asistenţi cu calmante care doar ameliorează durerile până dimineaţă când apare un medic.

Leafa merge
Şi mai revoltător este că şi medici renumiţi apelează la această practică. Sau poate că tocmai pentru că sunt renumiţi îşi permit să facă asemenea mişmaşuri. Ştim câteva cazuri, dar poate cel mai flagrant e cel al unei doamne care apare deseori la TV ca salvatoare de vieţi omeneşti. Ei, dânsa se trece la rându-i ca fiind în gardă, dar şade acasă. Iar pentru chestia asta primeşte un spor la leafă. În total, salariul distinsei doamne urcă luna pe la vreo 7-8.000 de lei. În schimb, rezidentul pe care-l lasă în gardă în locul său câştigă lunar abia a zecea parte, adică vreo 8-900 de lei. Naşpa de tot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *