Un arbitru ieşean a fost prins beat la volan

Bat nene, da’ bat mangă la marele turneu găzduit de Polivalenta, ieşeană la sfârşitul săptămânii trecute. Cine altcineva putea fi, decât un arbitru de-al nostru din Iaşi?

Făcând parte dintr-o grupă mai mult decât uşoară, junioarele tricolorele s-au calificat fără prea mari probleme la Europenele Under 17 ce vor avea loc în acest an în Cehia.

Până aici toate bune şi frumoase, numai că evenimentul a fost umbrit de un arbitru ieşean, care s-a gândit că, dacă tot nu are niciun meci de condus, ar fi bine să se ducă să machească împreună cu un coleg şi pe urmă să se suie băut la volan.

Pontul a fost aflat şi de băieţii de la Rutieră care l-au turnat pe arbitrul chefliu, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Fluieraş cu ştaif

Bogdan Cristian Anton îl cheamă pe arbitrul machitor care, după ce că a fost prins cu ocaua mică sau mai bine spus cu alcoholu’ în venă, tot el a fost cu gura mare.

Mai bine de jumătate de oră s-au chinuit cei de la Rutieră să-l convingă pe „fluieraş“ să meargă să i se recolteze probe de sânge, după ce aparatul alcooltest a arătat o alcoolemie de 0,64 miligrame / litru alcool pur în aerul expirat.

Pentru distracţia bahică, „fluieraşul“ s-a ales cu reţinerea permisului de conducere şi cu un mic dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Aşa-i că te-ai distrat pe cinste dom’ arbitru ?

Linişte şi pace la Federaţie

Întâmplarea cu arbitrul ieşean nu a fost comentată de niciunul dintre oficialii Federaţiei, care au dat-o cotită când a venit vorba de „fluieraşul“ machitor.

„Să nu umbrim această calificare cu acest eveniment“, a scăpat printre buze preşedintele Cristian Gaţu.

Aşa e corect spunem şi noi pentru că e normal să băgăm gunoiul sub preş, mai ales că ne-au venit oaspeţi de vază.

Şi dacă veni vorba de oaspeţi, să vă spunem că delegaţia Israelului a fost păzită mai ceva ca Băselu’, trupe antitero fiind cu ochii cât sarmaua pe ovreice, ca nu cumva vreun atentat să strice frumuseţea de turneu.

Doar Olanda mai de Doamne ajută!

Hai să vă spunem totuşi şi două vorbe despre marele turneu de calificare.

La întrecerea care s-a întins pe parcursul a trei zile au participat, pe lângă România, şi reprezentantele Olandei, Israelului şi Armeniei.

Şi, dacă Olanda a venit cu o echipă, care hai să spunem că a mai arătat ceva handbal, Israelul, dar mai ales Armenia au venit cu nişte copiliţe, vai de mama lor!, care probabil au jucat până acum handbal doar pe calculator, dacă or şti ce este ăla…

Chiar un mucalit din tribună spunea la un momentdat că „dacă luăm vreo câteva fete mai înăltuţe din liceele ieşene şi le punem să joace, tot reuşesc să dea vreo cinşpe’ goluri!“ Asta aluzie la faptul că săracele armence au pierdut cu 13-54 în faţa României, cu 9-54 în faţa Olandei şi cu 7-26 în faţa Israelului…

Vrem medalie la Europene

Trecând peste faptul că am bătut două echipe mai mult decât modeste şi una mai bunicică, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, visează frumos şi a spus că se gândeşte la o medalie la Europene.

„Eu mă gândesc că că vom excela la Campionatele Europene de handbal din Cehia. Noi avem o echipă bună, care a bătut Olanda şi care, de ce nu, poate lua o medalie la turneul final. Eu îmi doresc ca acea medalie să fie cea mai strălucitoare. Fetele au demonstrat că la handbal feminin «încă mai are balta peşte!» Meritul acestei calificări este în primul rând al antrenorilor care fac selecţia la cluburile din ţară“, a spus Cristian Gaţu.

Şi noi credem că „balta are peşte“ când vine vorba de tinere talente, da’ ne întrebăm oare la nivel de conducere în Federaţie chiar nu se găseşte cineva mai bun? Acolo nu mai are balta peşte?!

Act de prezenţa

La turneul de la Iaşi a venit pentru două zile şi jucătoarea echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Cristina Neagu, care a părut vizibil deranjată de faptul că a trebuit să facă act de prezenţă la acest eveniment.

„Îmi place această echipă a României (n.r. – pe care a văzut-o doar într-un meci, sanchi!). Dând dovadă de multă dăruire, multă ambiţie şi bucurându-se de handbal, multe fete din această echipă pot face pasul spre echipa mare în câţiva ani. Ele trebuie să înţeleagă faptul că victoriile aduc victorii şi că doar cu multă muncă pot obţine un rezultat bun la Europene“, a spus Cristinica, plictisită total de meciurile de un nivel care nici prin liga a doua la noi nu vezi.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *