Un celebru avocat a ieșit din criză. Aruncă cu bani ca-n vremurile bune

Tare mult au mai suferit unii ieșeni pe perioada crizei economice. Au suferit crunt de tot. Iar o suferință cruntă se poate cuantifica prin vânzarea sau renunțarea la mofturile unui om. Așa a fost și în cazul unui purtător de robă prin fața giuzilor de la noi din târg. Bine. Nu e singurul. Dar nu toți au fost la fel de figuranţi ca el.

Reţetă de îmbogăţire
Ca Romulus Măcinaru. Acest purtător de robă, avocat, fost angajat al municipalității, plătit din dările tuturor ieșenilor, s-a îmbogățit brusc și peste noapte imediat ce a dat bir cu fugiții din palatul roznovan cu o listă cu toți evreii care aveau pământ de revendicat. Câțiva ani buni a făcut bani reprezentând fel de fel de moși și babe care îți revendicau pământurile. Cu banii și-a îndeplinit toate mofturile. Și-a tras un căsoi cât palatul roznovan, primul lui loc de muncă. Și-a cumpărat două mașini cu motoare cu mulți cai putere de plătea impozit încă o mașină pe an. Și-a  tras în zona centrală un birou cu mulți metri pătrați și angajați pe măsură. Ce mai la deal, la vale, o ducea bine de tot.

Atins de criză
Când a venit criza, pământurile nu mai aveau valoare, așa că Romulus Măcinaru nu mai avea căutare pe piață. Nu mai producea bănuți. Nu mai avea cu ce-şi întreține mofturile. Așa că și-a mutat biroul mai la marginea orașului. Unul mic, desigur. Și fără angajații ăia mulți. Ci doar el cu soția. Mașinile pentru care plătea impozit încă o mașină pe an le-a vândut rând pe rând. Căsoiu cât palatul roznovan se gândea să-l transforme în azil de bătrâni la câte camere avea, ca să mai producă și el ceva. Criză în toată regula.

Iar a dat de mălai
De o perioadă, se pare că iar a răsărit soarele pe strada lui Romulus Măcinaru. Și-a tras iar câteva mașini de lux, Cu motoare mai mici desigur. Și câte una pentru fiecare membru al familiei, inclusiv pentru copil. Și asta nu e tot. Mare amator de petreceri, Romulus Măcinaru, s-a reprofilat mai nou pe nunți. Costă mai puțin decât petrecerile extravagante pe care le făcea de ziua lui cu maneliști și tot tacâmul, dar petrece alături de prieteni. Și nu ratează nicio clipă să nu se pozeze la vreun eveniment de acest gen, low cost pentru largul său buzunar dinaintea crizei. Și, bineînțeles, nu ratează niciun moment să nu posteze pe Facebook vreo nuntă la care participă. Atunci nu era această rețea de socializare. Se lăuda mai mult din gură în gură. Acum îl văd toți prietenii și dușmanii, deopotrivă, cu paharul în mână cum se distrează el alături de soție. Și ca să arate că a ieșit cu totul din criză, Romulus Măcinaru mai și cunună câte o pereche de fini. Măcar atât. Bravo! Felicitări din partea noastră. Să-ți trăiască finii! Să fii mai cumpătat pe viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *