Managerul de la Good Point are “un cui” impotriva vinoaselor de Cotnari şi Bucium

Răzvan Avram, managerul magazinului de vinoase de pe 7 Noiembrie unde se fac degustări de mărci celebre de “tulburel”, nu vrea să facă reclamă cramelor Cotnari şi Bucium, de altfel cele mai cunoscute branduri autohtone în domeniu. De când şi-a deschis prăvălia, destoinicul şef al crâşmei unde se adună “marii” degustători’ ai urbei, nici nu a amintit măcar de vinoasele cumătrului Deleanu de la Cotnari, vinoase care de-a lungul vremii au obţinut oarece medalii din aur şi argint la concursuri internaţionale de prestigiu. La o agapă prietenească, Avram le-ar fi spus amicilor săi de şpriţ că magazinul său de “fiţe” face reclamă doar vinoaselor cele mai tari din parcare, respective cele  “cu blazon” şi nu la cele autohtone care au miros şi gust de sulf peste limita legală. O fi având dreptate Avram, ori nu, asta numai beutorii de profesie pot să o spună. Cât despre marii specialişti de(z)gustatori, prezenţi de fiecare dată în număr mare la evenimentele “Good Point”, va informăm că o parte dintre aceştia – dacă nu chiar toţi! – au fost văzuţi deseori şi la manifestările de la Cotnari, unde au executat nişte beţii de pomină.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *