Passatul şi avocatura fac casă bună… de bani

* Preţul de catalog al noului VW Passat depăşeşte suma de 20.000 de euro

Sandra Gradinaru

Sandra Gradninaru

Pentru unii, criza e doar noţiune fără sens, prezentă doar în capul ălora de ne sperie zilnic la televizor cu informaţii catastrofale despre starea jalnică a economiei şi a naţiunii. Alţii, mici întreprinzători, bussinesmani de success sau nu, îşi văd de păstoritul afacerilor lor, bune sau rele, ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla. Că doar lumea merge înainte cu sau fără criza economică. Au demonstrat-o recent, cu vârf şi îndesat, dealearii ieşeni ai brandului german „VW”.

Sâmbătă, 29 ianuarie 2011, la sediul firmei „Sandra Trading”, dealer autorizat Volkswagen şi Audi, a avut loc lansarea oficială a noului model VW Passat, care provine din a şaptea generaţie a maşinii denumite de nemţi «a poporului». Noul model Pasat are o lungime de 4,77 de metri, undeva spre limita superioară a clasei medii. Noua generaţie aduce în premieră în clasa sa sistemul de detectare a oboselii şoferului, acesta intrînd în funcţiune după patru ore de condus neîncetat. Până atunci doar veghează la reacţiile celui de volan, iar dacă va considera că e nevoie de o pauză ceva mai lungă atunci nu va ezita să afişeze pe display o ceaşcă de cafea. Şi-atât?

Maşina are şi o funcţie City, adică de frânare de urgenţă. Cu un consum mixt de doar 4,2 litri la suta de kilometri, „maşina poporului german” va cuceri cu siguranţă şi mulţi clienţi ieşeni, evident cu bani.

„Domnilor e criză, dar ce vreţi să facem, să ne oprim în loc, să ne ascundem în munţi? Să ne punem de-a curmezişul în calea progresului? Mergem cu Dumnezeu înainte”, a spus directorul firmei, Ioan Grădinaru. Şi ca să se facă mai bine înţeles, Grădinaru senior a adus la lansare un ditamai tort diplomat „de fiţe” pe care trona la loc de cinste imaginea noului VW Passat.

Marea absentă de la ceremonie a fost însăşi patroana, avocata Sandra Grădinaru, aceasta fiind plecată din Iaşi cu afaceri. Ea a plătit, se pare, tortul şi nu din banii luaţi ca apărător al prefectului arestat Răducu Prisăcaru. Vorba proverbului:”Ban la ban şi păduche la ţigan“…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *