Trăiesc o iubire interzisă

Cu siguranţă multor femei li s-a întâmplat să trăiască în viaţă o… ,,iubire interzisă”. Te chinuie gândul că nu îl ai lângă tine în momentele importante din viaţa ta şi că, în fiecare dimineaţă, te trezeşti singură, tot fără el. Aceasta este şi povestea Iulianei, o tânără de 22 de ani, din Piatra Neamţ.

,,Iubesc un bărbat însurat şi nu îl pot părăsi! Mă gândesc în fiecare zi dacă se merită şi mă consolez cu gândul că el mă iubeşte şi că într-o zi va fi liber, aşa cum mi-a promis. Când ne vedem ne este foarte bine la amândoi, dar când pleacă iar acasă îl aşteaptă altcineva….

Nu m-am gândit niciodată că voi eu cea care se îndrăgosteşte de un bărbat însurat! Acum nu ştiu ce să fac să îmi fie bine. Va divorţa vreodată?”, ne mărturiseşte ea.

Iuliana, gândeşte-te că ai ales o relaţie imposibilă. Trebuie să conştientizezi asta! Nu te transforma într-o a doua soţie doar ca să nu te părăsească, încercând să îl faci pe el să se simtă responsabil pentru tine. Apoi, nu îi crea impresia că tu vei fi mereu acolo, când el va vrea şi va avea nevoie. Dacă eşti implicată în relaţia asta, asumăţi-o aşa cum este în momentul acesta, nu îţi fă iluzii că îşi va lăsa nevasta pentru tine! E doar în capul tău, draga mea. A fost alegerea ta şi a lui să fiţi în această relaţie, aşa că nu te simţi vinovată.

Nu uita că bărbaţii au mereu la ei texte înduioşătoare, care te fac să crezi că el e alesul.

Nu în ultimul rând, gândeşte-te foarte bine ce vrei de la această relaţie şi la limitele acesteia! Apoi, ia o hotărâre, iar dacă alegi să fii cu el, vei şti şi de ce.

V-am pupat, hai pa!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *